EURO 2018 HANDBAL FEMININ. Reacții după Rusia – România. „Poate era altceva cu Neagu în teren, dar asta nu e o scuză”
România a pierdut semifinala Campionatului European de handbal feminin, 22-28 cu Rusia.
„Dezamăgitor, da. Cred că puteam mult mai mult, dar atât s-a putut astăzi. Meciul are 60 de minute, cum spun mereu, trebuie să joci până în ultima secundă. Sincer, fetele au fost foarte motivate, poate prea motivate. Poate am dat în partea cealaltă, nu ştiu! Cred că puteam, dar nu aşa, doar să spui că vrei. Ne-am împotmolit în ambele faze, nu ne-am apărat bine, ne-am grăbit în atac, am greşit individual şi asta a fost. E greu, normal că s-a văzut lipsa Cristinei. Nu vreau să găsesc scuze, dar cred că am fost prea motivate. Toate ştim unde am greşit! Sincer nu mă mai gândesc, sunt foarte optimistă de felul meu, dar trebuie să avem o altă atitudine, să jucăm tare şi să ne apărăm bine. Fără apărare nu faci nimic! Apărare şi alergare! Dacă nu alergi… Cristina e mereu alături de noi, ne-a încurajat şi ne-a susţinut, ne-a spus că a fost bine. Doar că a doua repriză nu a fost aşa, s-au dus cu încă un gol, încă un gol. Nu poţi ţine aşa la nesfărşit dacă nu marchezi. Acolo, pe semicerc, puteam să dau 100 de goluri. Dar am nevoie de o minge, nu pot face magie! Sunt de opt ani la Naţională, dar e prima dată când intru în primele patru la un European, nu ştiu dacă mai avem şansa asta”, a declarat Crina Pintea.
„Nu e neapărat o mare dezamăgire, pentru că mai avem o şansă, finala mică şi trebuie să profităm de ea. Am simţit că se poate până în a doua repriză, când nu a mai mers nici atacul, nici apărarea. S-au dus la câteva goluri şi a fost greu să mai revenim. Nu am căzut mental, mai degrabă fizic. Ne-am dorit, dar atât s-a putut. Cristina Neagu a fost în vestiar înainte de meci, la pauză şi la final. Ne-a spus să visăm, să jucăm, să dăm tot ce putem. Ne dorim foarte mult o medalie la acest EURO, vom lupta pentru «bronz»”, a punctat Cristina Florică.
Tehnicianul Ambros Martin a declarat: „Le-am spus fetelor că trebuie mai multă atenţie în defensivă, că ne trebuie mai multă încredere. Noi am făcut o treabă bună la început, dar nu ne-am descurcat individual, în duelurile unu contra unu. Nu am simţit bine spaţiile, nu am reuşit să le ţinem piept Anei Sen şi Vyakhirevei. Ştiam cum joacă Rusia. Ne-am luptat, am jucat mai bine pe atac, unde am avut mai multă încredere. Ele au rupt meciul în debutul reprizei a doua. Nu știu de ce am cedat în primele 10 minute. Poate era altceva cu Neagu în teren, dar asta nu e o scuză, trebuie să jucăm şi fără ea. Fetele au arătat spirit, nimeni nu le poate reproşa nimic, trebuie să fim mulţumiţi de ele. Duminică vom încerca să încheiem cu o victorie și eu cred că vom putea”.
„Rusia merge în finala Campionatul European! Mulţumim, Vyakhireva”, a titrat www.sport-express.ru, care a continuat: „Este extrem de urât să te bucuri de accidentarea unui adversar. În echipa noastră, nimeni nu s-a bucurat de drama Cristinei Neagu. Dar, în acelaşi timp, toată lumea a înţeles că şansele noastre privind calificarea în finală sunt mai mari ca niciodată”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.