Sănătate

BRAŞOV. Videofibrobronhoscopul, aparat performant aflat în dotarea Spitalului de Pneumoftiziologie, prezentat de autorităţile locale

 

Dr. Dan Moraru, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov, și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea vor prezenta mâine, împreună, videofibrobronhoscopul achiziționat pentru asigurarea unor standarde ridicate în ceea ce priveşte calitatea şi siguranţa actului medical.

„Investigația paraclinică efectuată cu ajutorul videofibrobronhoscopului este foarte importantă pentru bolnavii cu afecțiuni respiratorii, achiziționarea unui astfel de echipament medical performant putând ajuta pacienții pentru tratamentul pe care aceștia trebuie să îl urmeze. La fel de important este și aspectul siguranței pe care acest echipament medical îl conferă atât pentru personalul care efectuează această manevră, cât și pentru pacienți. Videofibrobronhoscopul face ca manevra de endoscopie să fie mai sigură, reducându-se riscul infecţiilor asociate asistenței medicale, iar biopsia şi brosajul efectuate prin intermediul acestei manevre se pot face în condiţii de siguranţă”, a explicat dr. Dan Moraru.

Sursa citată a precizat că, prin această manevră, se pot şi înregistra pe suport electronic și/sau hârtie fotografică rezultatele sugestive ale investigației care pot fi înmânate pacientului, fiindu-i utile la alte consultații de specialitate: Oncologie, Chirurgie Toracică etc. Totodată, pacienţii pot participa prin vizionare directă la momentul manevrei, crescând astfel satisfacţia lor prin faptul că vor înțelege fiecare manevră explicată de către medic.     


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button