Sănătate

BRAȘOV. Numărul bolilor „de sezon” e din nou în creştere. Gripa rămâne la cote ridicate

 

Pentru a cincea săptămână consecutiv, la Braşov sunt înregistrate cazuri de îmbolnăviri gripale, iar numărul lor, de peste 70, se menţine la cote ridicate. În plus, incidenţa afecţiunilor respiratorii de sezon a crescut din nou.

Datele statistice înregistrate de către Serviciul de Supraveghere şi Control Bolilor Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov arată că numărul total al bolnavilor cu afecţiuni respiratorii de sezon înregistraţi în săptămâna 3 – 9 decembrie a fost de 2.371, cu peste 300 mai mare decât în intervalul precedent. Ponderea cea mai mare a bolilor „de sezon” a fost dată de infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 1.871 cazuri (faţă de 1.591 în săptămâna anterioară). 27 dintre aceştia au fost internaţi, 24 fiind copii cu vârste între 0 şi 14 ani. De altfel, numărul pacienţilor cu vârste de 0-14 ani care au avut o formă de IACRS a ajuns la 1.130. 162 sunt bebeluşi, dintre care 9 au fost internaţi.
De asemenea, o creştere importantă s-a produs şi în cazul pneumoniei, 424 (faţă de 306) braşoveni au primit acest diagnostic, iar 112 (faţă de 88) dintre ei au fost internaţi. De data aceasta, numărul copiilor cu pneumonie – 217 l-a întrecut pe cel al adulţilor, 87 fiind chiar spitalizaţi. Printre ei, 50 de bebeluşi bolnavi, 25 fiind internaţi.
Şi numărul cazurilor de gripă a rămas ridicat. Astfel, de la 72 de cazuri diagnosticate clinic (pe baza simptomelor), în perioada anterioară, săptămâna trecută au fost raportate către DSP 76 de cazuri de gripă, cu cinci internări, dintre care un copil cu vârsta între 5 şi 14 ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button