Guvernul ia 43 de milioane de lei din Fondul de Rezervă ca să poată plăti pensiile
Guvernul apelează la fondul de rezervă pentru plata pensiilor și a ajutoarelor de bătrânețe. Peste 43 de milioane de lei au fost scoși din fondul de rezervă pentru anul 2018 cu această destinație, potrivit Digi24.ro. „S-au înregistrat cheltuieli mai mari decât cele estimate iniţial din cauza faptului că au fost introduse în plată dosare noi de pensionare în număr mai mare decât s-a anticipat, dar şi din cauza creşterii cu 10% a cheltuielilor pentru transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat la domiciliul beneficiarilor, ca urmare a majorării la 1,1% a comisionului poştal, conform prevederilor art. 8 din OUG nr. 102/2018”, a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi, la finalul şedinţei de Guvern. Suma necesară pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii este de 43.236.000 lei, din care 42.566.000 de lei sunt necesari pentru plata pensiilor şi ajutoarelor de bătrâneţe şi pentru achitarea comisionului poştal aferent, majorat la 1,1 %.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.