EURO 2018 HANDBAL FEMININ. Eliza Buceschi: „Dedicăm victoria tuturor românilor, de ziua noastră”
Eliza Buceschi, jucătoarea Coronei Brașov, a marcat 9 goluri, nu a ratat nici o aruncare de la 7 metri și a fost desemnată cea mai valoroasă handbalistă a meciului.
„Mă bucur că am câștigat, chiar dacă repriza secundă nu a fost așa cum ne-am dorit. Rezultatul contează. Sper să jucăm din ce în ce mai bine. Dedicăm victoria tuturor românilor, de ziua noastră. Urmează o zi de pauză pentru noi, în care vom pregăti foarte bine confruntarea cu Germania”, a declarat Buceschi la TVR.
„Nici un meci nu e ușor la European. Se vede acest lucru și din celelalte rezultate. Mă bucur foarte tare că am câștigat astăzi. Am jucat inteligent pe final și am câștigat. Le mulțumesc tuturor românilor, celor care au fost alături de noi în sală, dar și celor de acasă. La mulți ani, România! La mulți ani, românilor! Nu există o favorită la titlu în acest moment. Sunt meciuri echilibrate. Ne dorim să câștigăm fiecare meci. Dacă nu reușim să jucăm ca o echipă și de acum înainte, nu avem nici o șansă. Cât timp vom fi o echipă, avem șanse împotriva oricărui adversar”, a punctat Cristina Neagu.
„Niciodată nu e ușor la debut. Fetele au făcut o treabă excelentă. Am jucat foarte bine în prima repriză. Știam că toate adversarele sunt puternice la un campionat european. Important este să îmbunătățim jocul. Mai avem multe lucruri de rezolvat. Trebuie să realizăm că am făcut o treaba fantastică în defensivă în prima parte, apoi s-a întâmplat ceva. Vom discuta despre asta la antrenamente. Trebuie neapărat să rezolvăm acest aspect în viitor”, a declarat selecționerul Ambros Martin.
Luni, de la ora 19.00, România va întâlni Germania.
CITEȘTE ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.