Îmbrânceli la Catedrala Mântuirii Neamului
Mai mulți credincioși care așteptau azi să ajungă la moaștele Sfântului Andrei aduse cu prilejul sfințirii altarului din Catedrala Națională s-au îmbrâncit și au încercat chiar să forțeze cordonul de jandarmi, desfășurat pentru a asigura accesul controlat spre edificiul de cult.
„În zona exterioară Catedralei sunt câteva mii de persoane care așteaptau să viziteze altarul catedralei și celelalte puncte de interes pe care le au de vizitat. Colegii mei au luat măsuri astfel încât accesul în incinta catedralei să se facă într-un mod cât mai organizat pe grupuri mici de persoane, astfel încât să prevenim accidentele și evenimentele nedorite. Însă parte din aceste persoane. pe fondul oboselii, pe fondul temperaturilor scăzute, și-au pierdut răbdarea și au forțat accesul“, a declarat la Antena 3 purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.
Peste 100 de pelerini au avut nevoie de asistență medicală
El a precizat că un dispozitiv de 600 de jandarmi asigură ordinea publică la Catedrala Mântuirii Neamului și vor rămâne în dispozitiv și în zilele următoare, în caz de necesitate, dacă fluxul de pelerini va continua. Potrivit reprezentanților ISU București-Ilfov, până la ora 18.00 au fost asistați medical 105 de credincioși, nouă dintre aceștia fiind transportați la spital.
Citiți și:
Lista cu eroii neamului va fi așezată în Sf. Masă din altarul Catedralei
Duminică încep „zilele de sfinţire a Catedralei Naționale”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.