Expres

BRAŞOV. Autobuzele şi troleibuzele au întârzieri de 20-25 de minute

 

În ciuda faptului că deszăpezirea a fost problematică în municipiul Braşov, nici măcar pe arterele rutiere principale carosabilul nefiind curăţat la timp, reprezentanţii operatorului de transport public, RATBV SA, spun că nu au întâmpinat dificultăţi majore. „Se circulă în condiţii de iarnă, asta este clar, asta înseamnă viteză mai mică, din cauza carosabilului, a ninsorii care mai reduce vizibilitatea, dar şi a traficului aglomerat. Mai ales dimineaţă au fost probleme, dar nu au fost blocaje din cauza zăpezii, nu am avut probleme nici măcar acolo unde mai apar, pe Drumul Poienii, în curba de la Grădina Zoo sau la capăt de linie în Valea Cetăţii, unde am cerut intervenţia utilajelor de deszăpezire”, ne-a spus Silviu Ştefan, purtător de cuvânt al RATBV SA.

Potrivit aceleiaşi surse, doar cinci, dintre cele 150 de mijloace de transport ale companiei programate a fi scoase pe trasee dimineaţă, sunt „trase pe dreapta” pentru că s-au defectat. „La ora 7 aveam un minus de cinci autobuze, pe la nouă erau trei în minus. S-a încercat remedierea lor, dar situaţia e dinamică, le facem şi se strică altele. La această oră avem tot cinci autobuze lipsă”, a explicat reprezentantul RATBV. 

Totuşi, călătorii au acuzat curse „sărite”, dar explicaţia a fost că doar au întârziat. „Timp de 40 de minute nu a trecut nici o maşină de la RAT prin Tractorul spre centru”, ne-a spus o braşoveancă. 

„Sunt întârzieri în medie de 20-25 minute, pentru că, aşa cum spuneam, se circulă în condiţii de iarnă şi de trafic aglomerat. Pe podul de la Gemenii a fost o tamponare uşoară între două autoturisme, dar asta a blocat şi toată ciruclaţia autobuzelor din zonă”, a mai spus Ştefan, care a ţinut să precizeze: „Ne cerem scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că monitorizăm permanent situaţia şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru remedierea tuturor disuncţionalităţilor”. 

Citiţi şi: 

BRAŞOV. „Petrecere” îndelungată în trafic (GALERIE FOTO)

BRAŞOV. Cum se circulă pe drumurile naţionale din judeţ şi din „vecini” (FOTO şi VIDEO)

PRIMĂRIA BRAŞOV transmite cum se face DESZĂPEZIREA!!!… (VEZI FOTO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button