Expres

Patru miniștri din guvernul britanic sunt gata să demisioneze

 

Patru miniştri care susţin rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană sunt pe punctul de a demisiona din guvernul condus de Theresa May, scrie Reuters, citată de Agerpres. Potrivit unor surse britanice ale publicaţiei, UE a respins planul May privind un mecanism independent de supraveghere a oricărui acord vamal provizoriu. Între Londra şi Bruxelles persistă dezacordul privind modalitatea de evitare a unui regim strict al frontierei dintre Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene, şi Irlanda de Nord, provincie a Regatului Unit. Theresa May a propus un aranjament vamal temporar pentru întreg Regatul Unit, dar susţinătorii Brexit din cadrul Partidului Conservator vor ca britanicii să poată decide până când se va aplica înţelegerea respectivă. Un ministru din cabinetul de la Londra, citat de ziar, a declarat că „acesta este momentul ca Theresa May să se confrunte cu Bruxellesul şi să spună clar că este nevoie de un compromis, sau vom ieşi fără un acord”. Neînţelegerile din cadrul guvernului britanic au determinat deja anul acesta demisiile mai multor miniştri din cabinet (seniori) şi din afara acestuia (juniori). Printre aceştia, Boris Johnson (externe) şi David Davis (ministru pentru Brexit). Vineri a demisionat şi ministrul junior al transporturilor Jo Johnson, fratele mai mic al lui Boris Johnson.​


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button