Politic

BRAŞOV. Consilierii locali PSD propun ca posesorii de maşini electrice să fie scutiţi de la plata taxei de parcare pe domeniul public

 

După ce a criticat Primăria Braşov spunând că nu are grijă de prizele existente în oraş pentru încărcarea maşinilor electrice şi că sunt greu accesibile, consilierul local social-democrat Silviu Achim, a anunţat că va propune în următoare şedinţă a Consiliului Local Braşov ca posesorii de maşini electrice şi hibrid să fie scutiţi de la plata taxelor de parcare pe domeniul public.   

În ședința de săptămâna trecută a Consiliului Local Brașov au fost aprobate două proiecte de hotărâre care au ca scop accesarea de fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului de Mediu pentru achiziţionarea şi amplasarea a 17 staţii de încărcare a autoturismelor electrice, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ. Am observat și am sesizat, împreună cu mai mulți cetățeni ai Brașovului că în ciuda faptului că avem la această oră câteva prize, ele nu sunt accesibile. Ele nu sunt, în primul rând, bine semnalizate. Mai mult, nu există un regulament de folosire a locului de parcare.

El a spus că, în acest moment, cei 14 posesori de mașini electrice din Brașov au posibilitatea, teoretic, să-și încarce mașinile, teoretic, la câteva „prize” amplasate prin oraș.

„Practic, nu au cum să facă acest lucru, deoarece locurile special amenajate sunt blocate de alte autoturisme, parcate zilnic în dreptul acestor stații. Ca de obicei, nimeni nu ia niciun fel de măsură în acest sens. Vrem să “dăm bine” ca oraș modern, în ton cu tehnologia viitorului, însă Primăria Brașov nu face nimic concret”, a declarat Achim. Noi, consilierii locali PSD, am votat pentru cele două puncte și ne dorim îmbunătățirea calității vieții la Brașov și, implicit, traiul într-un oraș cât mai puțin poluat. Însă, dacă tot avem deja câteva astfel de «prize», de ce nu creăm și condiții celor ce au mașini electrice, fie că sunt brașoveni, fie că sunt turiști, în trecere, prin Brașov?”, a declarat Achim.

Ca urmare, consilierii social democraţi din Braşov intenţionează să facă o propunere pentru scutirea de la plata taxelor de parcare pe domeniul public a popsesorilor de maşini electrice şi hibrid. 

„Deşi sunt doar 14 maşini electrice înregistrate la Braşov, în realitate sunt sigur că sunt mult mai multe cele care circulă pe şoselele noastre, dacă adăugăm turiştii şi pe cei care au maşini luate în leasing. Totuşi, impactul bugetar nu ar fi prea mare, dar în acest fel va fi încurajată achiziția unor astfel de autoturisme. Unele municipii din țară au emis și o vignetă care, amplasată pe parbriz, în interiorul mașinii, permite posesorului să parcheze fără să plătească. În plus, așa cum văd eu, și au văzut și alte orașe care se prezintă ca fiind SMART, locurile din preajma prizelor de încărcare sunt semnalizate aparte. Așa ar trebui să fie și în Brașov”, a mai spus Silviu Achim.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button