Expres

BRAŞOV. Peste 25 de milioane de lei pentru reabilitarea Spitalului din Zărneşti şi pentru un parc la Victoria

  • Semnare contract Victoria_259117.JPG
  • zarnesti spital 2_259123.jpg
  • zarnestri spital1_259120.jpg
  • zarnestri spital (1)_259124.jpg
  • Victoria_259122.jpg
  • Victoria 1_259121.jpg
  • Victoria 2_259118.jpg
 

În prima zi a lunii noiembrie 2018, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, au fost semnate două contracte pentru finanțarea proiectelor propuse de edilii din Zărnești și Victoria, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Cererea de finanțare din Zărnești are cea mai mare valoare, de peste 22 milioane lei, pentru reabilitarea energetică a clădirii spitalului „Dr. Caius Tiberiu Spârchez”, în timp ce pentru orașul Victoria se vor aloca fonduri în vederea amenajării unui parc, pe o suprafață de peste 8.200 mp. Din partea ADR Centru, cele două contracte au fost semnate de directorul general, Simion Crețu, iar semnatarii reprezentând administrația publică locală au fost primarii Alexandru Lucian Igrișan – pentru Zărnești și Gheorghe Cristian, pentru orașul Victoria. Investițiile vor fi susținute cu fonduri nerambursabile alocate prin Prioritățile de Investiții 3.1.B și 5.2 din cadrul Programului REGIO 2014-2020. „Programul Operațional Regional 2014-2020 permite atragerea de resurse europene pentru dezvoltare și în cazul orașelor mai mici. Administrația publică locală a răspuns cu mare interes la apelurile de proiecte privind îmbunătățirea eficienței energetice pentru clădirile publice ocupate de instituțiile locale, precum și pentru obiectivele care oferă noi posibilități de petrecere a timpului liber, localnicilor și turiștilor, prin reamenajarea unor terenuri neutilizate. Aceste proiecte sunt binevenite pentru întreaga zonă, o mențiune deosebită fiind pentru investițiile dedicate reabilitării unității medicale din Zărnești, unde se vor folosi aproape cinci milioane euro pentru termoizolarea clădirii și consolidarea corpurilor componente ale acesteia. Până la urmă, atât în județul Brașov, cât și în celelalte unități administrative teritoriale din Regiunea Centru, impactul acestor noi investiții devine și mai pregnant în momentul în care se constată interdependența proiectelor și corelarea locală a investițiilor. Poate că, la prima vedere, nu este nici o legătură între reabilitarea unui spital orășenesc și amenajarea unui parc, în două localități aflate la o distanță de circa 80 kilometri, dar trebuie să ne gândim că peste jumătate din această distanță o reprezintă «Drumul de sub munte», legătura rutieră pe mai multe drumuri județene care vor fi reabilitate tot cu fonduri REGIO, prin unul din cele mai mari proiecte derulate de Consiliul Județean Brașov în domeniul investițiilor în sistemul rutier local și regional. Până la urmă asta înseamnă investiții integrate, conforme cu cerințele programelor europene și realizate în folosul comunităților locale, utilizând cu chibzuință fondurile europene”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Consolidare şi creşterea eficienţei energetice

Cererea de finanțare pentru proiectul Creşterea eficienţei energetice a clădirii spitalului „Dr. Caius Tiberiu Spârchez” din Zărnești, are ca obiectiv reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice a clădirii, prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării clădirii și consolidării corpurilor componente, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și alte lucrări conexe. Obiectivul specific al proiectului constă în reducerea cu peste 50% a consumului anual de energie primară, până la valori sub 149 kWh/mp/an, precum și a consumului de gaze cu efect de seră pentru clădirea izolată termic, până la valori sub 42 Kg/mp/an. Acest obiectiv va fi atins prin sporirea rezistenței termice a pereților exterior, refacerea stratului hidroizolator și izolarea termică a pereților exterior, ajustarea tâmplăriei existente de pe fațade, cu tâmplărie din aluminiu dublu stratificat, cu folie de aluminiu la exterior, împotriva radiațiilor și intemperiilor, sporirea rezistenței termice corectate a pardoselii și a teraselor și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, inclusiv creșterea randamentului sursei de căldură și modificarea traseelor de distribuție a acesteia. 
Investițiile – în valoare totală de 22.022.124,82 lei, din care 19.335.157,78 lei (aproape 4,3 milioane euro) fiind fonduri nerambursabile – se vor finaliza la finalul lunii ianuarie 2022.

Un teren degradat va fi amenajat ca loc de agrement

Pe de altă parte, cererea de finanțare pentru proiectul „Amenajare parc zona de locuințe str. Pieții și str. Aleea Bujorului” depusă de Orașul Victoria are ca obiectiv amenajarea unui teren degradat din partea centrală a orașului, creând o zonă verde pe suprafața căreia vor fi amenajate spații pentru agrement și relaxare pentru toți locuitorii orașului. Infrastructura de agrement și relaxare specifică va fi creată pe o suprafață de 8.264 mp, într-o perioadă de 24 luni de la semnarea contractului de finanțare, fiind realizate 358 mp alei pietonale, 272 mp spațiu joacă, 124 mp zonă fitness, 6085 mp suprafețe cu gazon, 1400 mp – suprafață cu plante decorative, un bazin cu fântână arteziană și o cișmea cu apă potabilă. Valoarea totală a proiectului este de 3.513.334,88 lei, din care finanțarea nerambursabilă alocată este de 3.409.095,99 lei, diferența fiind contribuția beneficiarului. Acest proiect se va finaliza până în 30 septembrie 2020.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button