Expres

BRAȘOV. Noul director al DGASPC este ofițer SRI în rezervă

  • dan-suciu-dgaspc.jpg
 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov are de la 1 noiembrie un nou director general, după ce Julieta Gârbacea, care a condus în ultimele săptămâni instituția, înlocuindu-l pe Gheorghe Durnă, ieșit la pensie, și-a terminat scurta perioadă de interimat. Noul director al DGASPC Brașov este Mircea Dan Suciu (foto 2), care va ocupa tot temporar acest post, până la organizarea unui concurs.

Noul director al DGASPC a ajuns la Consiliul Județean după ce 20 de ani a lucrat la Serviciul Român de Informații (SRI). Pentru numirea lui în funcția de director interimar al DGASPC, Consiliul Județean Brașov a obținut avizul favorabil din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP). Mircea Dan Suciu a fost transferat de la Direcția de Sănătate și Asistență Medicală (DSAM)din subordinea Consiliului Județean, acolo unde lucrează de la începutul anului, ocupând, în urma unui concurs, una dintre funcții. El va fi detașat la conducerea DGASPC maxim șase luni, până la finalizarea concursului pentru ocuparea funcției de director al direcției. Dan Mircea Suciu este absolvent al Facultății de Drept „Nicolae Titulescu” al Universității din Craiova, obținând diploma de licență în anul 1997. De asemenea, el a absolvit studii de master, obținând în anul 2009 diploma de master în Psihologie – informații în cadrul Academiei de Naționale de Informații „Mihai Viteazul” București.

Noul director general al DGASPC Brașov a fost prezentat marți plenului Consiliului Județean.

„Anterior ocupării funcției de la DSAM, am activat 20 de ani ca ofițer SRI, iar din 2017 am intrat am intrat în rezervă pe motive medicale. Acolo am lucrat pe diverse paliere, deci cred că experiența managerială acumulată va fi de folos. Acest post îl voi ocupa temporar, până la organizarea unui concurs. Nu știu încă dacă voi aplica la acel concurs, însă apreciez votul de încredere care mi s-a arătat acum”, a declarat noul director DGASPC Brașov, Dan Suciu, care spune că pe lângă experiența managerială are și o experiență proprie în zona serviciilor sociale. Un membru al familiei sale este persoană cu dizabilități și a avut nevoie de asistența autorităților, comunicarea cu acestea fiind în multe cazuri greoaie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button