Expres

BRAȘOV. Cum arată orașul ce ne e familiar?

  • Brasov_258966.JPG
 

Un proiect derulat de Universitatea Lumière Lyon 2, Franţa, în care Universitatea Transilvania din Braşov, prin Facultatea de Sociologie şi Comunicare, este partener, își propune să arată oraşul familiar pentru braşoveni şi lyonezi. Proiectul se derulează în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie. Astăzi, prezentarea are loc în Corpul T al Universităţii, între orele 8.30 – 10.00, joi, 1 noiembrie, prezentarea va fi făcută între orele 9.00 și 10.00, la Şcoala Gimnazială nr. 8, iar vineri, la Centrul de zi de socializare şi petrecere a timpului liber (tip Club) Noua, între orele 10.30 – 12.00. Tema principală a proiectului „Oraşul familiar” vizează legăturile de familiaritate pe care oamenii le construiesc cu oraşul: ajustările permanente, rutinele, ataşamentele prin care aceştia dau continuitate practicilor lor de viaţă, chiar şi atunci când se confruntă cu situaţii de ruptură, de dislocare a spaţiilor (transformarea spaţiilor, demolări şi mutări, invazia prin trafic rutier etc.). „Ne-am concentrat atenţia în special pe două oraşe: Braşov în România şi Lyon în Franţa. Nu ne-am propus neapărat să realizam o comparaţie între ele, contextele şi fenomenele observate fiind foarte diferite. Scopul nostru a fost mai degrabă să identificăm problemele comune cu care se confruntă locuitorii acestor două oraşe europene si reacţiile citadine şi cetăţeneşti fata de acestea”, a declarat Bianca Botea, profesor de antropologie la Universitatea Lumière Lyon 2.
„Realizate în urma unei cercetări pe teren, materialele prezentate vor fi reunite pe un website (…). Este vorba de un studiu participativ în care locuitorii filmează ei înşişi cu camera portabilă oraşul sau cartierul lor şi sunt invitaţi să scrie alături de membrii echipei proiectului materiale sau comentarii la ele. Scopul acestor materiale este de a  atrage atenţia asupra unor aspecte pe care nu le mai vedem datorită rutinelor noastre zilnice, lărgind astfel cercul cetăţenilor vigilenţi, preocupaţi de ceea ce se întâmplă cu oraşul lor”, a precizat Florin Nechita, prodecan al Facultăţii de Sociologie şi Comunicare.
Colaboratori în proiect sunt: Oraşul memorabil – Braşov (Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Braşov-Covasna-Harghita), Centrul Regional Francofon pentru Cercetări Avansate în Știinţe Sociale (CEREFREA), Bucureşti, Laboratorul „Educatie, Cultura, Politica”, Universitatea Lyon 2, Centrul Social Sauvegarde Duchère, Lyon, Casa de Tineret şi Cultură Duchère, Lyon.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button