Delicte

BRAȘOV. Borsetă cu 20.000 de lei, furată dintr-un autoturism

 

Doi tineri de 17, respectiv 19 ani, unul dintre ei cu antecedente penale, au fost reținuți de polițiștii din Săcele, ieri, fiind acuzați că au sustras o borsetă în care se aflau 20.000 de lei. Furtul a fost comis pe 16 octombrie.

„În jurul orei 18.00, ar fi intrat în curtea unei societăți comerciale din municipiul Săcele, unde au observat un autoturism cu portierele descuiate și, profitând de faptul că nu erau persoane în preajmă, ar fi sustras din habitaclul autoturismului o borsetă în care se afla suma de 20.000 lei. Polițiștii de investigații criminale și criminaliștii  au probat activitatea infracțională a celor doi, care au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în arestul I.P.J. Brașov. Ei sunt cercetați în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, au informat reprezentanții Poliției Județene Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button