BRAȘOV. „Captură” de… ciuperci
O patrulă a Poliției Locale de la Biroul 4 Astra, aflată în zona Gemenii, a depistat, în week-end, două persoane care comercializau ciuperci în condiții improprii, fără a deține documente de proveniență a mărfii.
Cei doi comercianți ambulanți se așezaseră în apropierea unui supermarket și ofereau spre vânzare peste 60 de kilograme de ghebe culese dintr-o pădure aflată în apropierea Brașovului.
„Comercianții ambulanți au fost sancționați cu câte 500 de lei fiecare și li s-a aplicat măsura complementară de confiscare a mărfii, în conformitate cu Legea 12/1990 privind protejarea polulației împotriva unor activități comerciale ilicite”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.
Amenda în cazul lor putea ajunge până la 5.000 de lei, în timp ce în cazul persoanelor juridice vânzarea ambulantă se sancționează cu amendă între 2.000 și 20.000 de lei, după cum atenționează polițiștii locali.
Amintim că, înaintea acestui caz, agenții locali de la Biroul 4 Astra au mai aplicat o sancțiune pentru aceeași faptă, unei personae care expunea spre vânzare 17 kilograme de ghebe.
Polițiștii locali îi roagă pe cetățeni să nu cumpere ciuperci de la vânzători ambulanți, deoarece își pun sănătatea în pericol, pe lângă faptul că încurajează vânzările „la negru”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.