Expres

[ViDEO] BRAȘOV. „Aveți grijă de angajați, că sunt mai greu de găsit decât clienții!”

  • img-9929.jpg
  • IMG_9945_258482.JPG
  • IMG_9957_258485.JPG
  • IMG_9952_258478.JPG
 

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți (video 1) a adunat vineri, la Casa Armatei, aproape 600 de candidați, dintre care 90% erau la ani sau chiar decenii distanță de absolvirea unei forme de învățământ. Şi aşa, numărul participanților a fost cu 1.500 mai mic decât numărul joburilor oferite, 576 de șomeri pe 2.100 de locuri de muncă.

Evenimentul a fost organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brașov. Deși obiectivul principal al acestui eveniment l-a constituit creșterea gradului de ocupare pentru absolvenții promoției 2018, prin punerea faţă în faţă a cererii cu oferta de locuri de muncă, nu au fost excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui job.De altfel, absolvenții au fost în minoritate.

Potrivit datelor oferite de directorul executiv al AJOFM Brașov, Liliana Dragomir (video 2), la acest eveniment au participat 97 agenți economici, care au oferit 2.100 de locuri de muncă. Joburile au fost oferite atât pentru persoane cu studii superioare (145 de locuri), cât mai ales pentru cele cu studii medii și minim obligatorii. Posturile vacante au acoperit o paletă de circa 230 de meserii, de la inginer (diverse specializări) până la profesor/educator, de la project manager până la proiectant, de la translator până la inspector/specialist resurse umane, de la șef de sală până la recepționer, de la bucătar până la agent de vânzări, de la casier până la izolator termic, de la manager la femeie de serviciu.

„Am ajuns să facem rugăciuni, doar-doar ne acoperim nevoia de angajaţi”

Brașovenii care au participat la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți au fost de toate vârstele și din toate categoriile sociale. Unii dintre cei mai „bătrâni” au depus CV-uri pe unde au putut, dar nu păreau să aibă speranță. „Și anul trecut am pus 10 CV-uri și nu m-am mai sunat nimeni”, ne-a spus, cu scepticism, un șomer de cursă lungă. Alții – cei mai mulţi – au venit obligați doar de viza pe carnetul de șomer. În general, absolvenții aveau un aer de lehamite. Unii au venit mânaţi din urmă de părinţii care sosiseră înaintea lor să prospecteze piaţa, iar alţii, potenţial interesaţi, au fost repede decepționați de oferta salarială mică și condițiile exagerate – spun ei -, printre care limbi străine, cerute de angajatori.
De cealaltă parte, s-au aflat angajatorii, care erau chiar disperaţi, puţini putând să afime că au reuşit, totuși, să găsească persoanele potrivite pentru măcar unul-două dintre joburile pe care le-au oferit. „Am ajuns să facem rugăciuni, doar-doar ne acoperim nevoia de angajaţi. Pentru unele posturi nici nu cerem calificare, munca este relativ uşoară, se învaţă repede, programul este într-un singur schimb, cu week-end liber, salariul net este peste cel minim şi tot nu vor”, ne-a spus, exasperată, Janina Istratie (video 4), reprezentanta unei firme de arhivare. Dezamăgire împărtășită și de Silvana Chiţu (video 5), reprezentanta unei firme care căuta ingineri: „Sunt doar două CV-uri ce am putut să strângem, practic acest târg este orientat către muncitori necalificaţi, cu preponderenţă, noi nu am avut succes”.

Doar 160 absolvenți înscriși la AJOFM

Cel puțin, firmele și-au făcut o bază de date cu potențiali candidați. Asta a fost şi explicaţia directoarei AJOFM Braşov, Liliana Dragomir, pentru faptul că la bursă oferta a fost de cinci ori mai mare decât în mod obişnuit. „Noi avem în fiecare săptămână o ofertă de circa 400 de locuri de muncă. La bursă, angajatorii vin să strângă şi CV-uri pentru eventualele eliberări de posturi. Pe de altă parte, numărul persoanelor din evidenţele agenţiei este într-o continuă scădere şi pentru că nu vin. Au fost 2.800 de absolvenţi de liceu, însă doar 160, cu tot cu cei care au terminat facultatea, s-au înregistrat la noi. Dacă nu ştim de ei, nu putem să-i informăm şi să-i consiliem, să-i ajutăm să înceapă cariera. E tot mai mare criza forţei de muncă”, a declarat Liliana Dragomir.
Potrivit AJOFM Braşov, rata şomajului este acum de 2,31%, în judeţul nostru, în scădere faţă de ianuarie.

Şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Silviu Costea (video 3), a remarcat că doar printr-o colaborare între instituţii se poate rezolva problema acută a economiei româneşti, lipsa forţei de muncă angajate: „Chiar dacă rezultatele bursei nu sunt cele dorite de angajatori, este bine că măcar forţa de muncă a fost pusă faţă în faţă cu potenţialii angajatori. Dacă acum câţiva ani ne străduiam să atragem afaceri la Braşov, acum zbaterea este să atragem oameni care doresc să se angajeze, altfel, nu se poate face dezvoltarea oraşului şi a judeţului. Iar la Brașov salariul de referință nu este cel minim, chiar suntem peste media națională. Așa că noul slogan pentru angajatori este: «Aveți grijă de angajați, că sunt mai greu de găsit decât clienții!»”.

Patru șomeri angajați pe loc

La Bursa de vineri au participat şi reprezentanţii Centrului Militar Zonal (CMZ) , cu oferte de locuri de muncă pentru cei între 18 și 50 de ani (bărbați și femei), dar și informații despre cariera militară prin oferta de școlarizare (de la colegii militare liceale, la școli de subofițeri și maiștri și academii militare). Standuri cu prezentări similare privind cariera au avut și cei de la M.A.I (ISU și Jandarmerie).
La evenimentul de vineri au participat și deținuți de la Penitenciarul Codlea, care se află în regimul de executare deschis și care sunt în perioada preliberatorie. Totodată instituția de detenție a dorit să-și prezinte oferta de forță de muncă.
La finalul bursei, datele AJOFM arătau că prin faţa angajatorilor au trecut 576 de brașoveni, dintre care doar 58 de absolvenți. 38 dintre aceştia din urmă (ceilalţi participanți nu sunt monitorizaţi) au fost selectați pentru interviu și/sau probă de lucru, începând de luni. Patru absolvenți au fost angajaţi pe loc: doi casieri, un operator calculator şi un asistent manager.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button