Fosta şefă a NN Pensii a câştigat procesul cu ASF
Fosta şefă a NN Pensii, Raluca Ţintoiu, a câştigat procesul cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), deschis în urma scandalului posibilei naţionalizări a Pilonului II de pensii, când Ţintoiu a primit o amendă de 100.000 de lei. Curtea de Apel Bucureşti a decis astfel anularea deciziei de sancţionare şi obligă ASF să îi plătească daune morale de 1.000 de euro. Reprezentanţii ASF au transmis că vor ataca decizia.
„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu comentează decizia instanţei de judecată, având în vedere faptul că procesul este încă pe rol. ASF va ataca decizia, potrivit prevederilor legale”, au transmis reprezentanţii instituţiei.
La începutul lui aprilie 2017, fondul de pensii NN şi-a anunţat clienţii cărora le administrează pensia privată obligatorie că au existat, în acea perioadă, discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei. Imediat, ASF a declanşat o investigaţie care s-a finalizat cu cea mai mare amendă din istoria ASF, de 750.000 de lei, primită de NN Pensii. De asemenea, ASF i-a retras autorizaţia Ralucăi Ţintoiu şi i-a fost retrasă posibilitatea de a se mai angaja 10 ani pe o poziţie similară. Ţintoiu a depus ulterior o contestaţie la ASF, însă a fost respinsă. În cele din urmă, fosta şefă a NN Pensii a decis să meargă în instanţă împotriva deciziei ASF.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.