Politic

BRAŞOV. Trei soluţii de proiectare pentru podul hobanat de la Gară

 
În Comisia de Circulaţie de zilele trecute au fost prezentate studiile de trafic și de fezabilitate pentru pasajul care se doreşte realizat între Sala Sporturilor și Tractorul, precum şi propunerile de amenajare.
 
Potrivit informaţiilor primite de la Primăria Braşov, cea mai importantă observație, conform studiului de trafic, este că odată cu punerea în circulație a acestui pasaj, „încărcarea” intersecției dintre străzile 13 Decembrie şi Independenței va scădea de la 125% la 75,6%.
 
„Conform măsurătorilor, traficul pe strada Hărmanului nu va suferi modificări, ținând cont că traficul de pe pasaj va fi direcționat către această zonă. Realizatorul studiului de fezabilitate a venit și cu trei soluții de proiectare, care urmează să fie discutate și cu specialiștii. Una este cu pasaj drept pe lângă Sala Sporturilor (din dreptul terenurilor de tenis) și va ajunge pe noua stradă Tudor Arghezi. În acest caz, ar fi afectată însă o stație electrică din fosta fabrică, astfel că trebuie găsită o soluție pentru mutarea acesteia. A doua variantă prevede ocolirea stației de transformare, astfel că pasajul ar avea o curbură, iar a treia variantă vizează ca pe B-dul Gării să fie amenajat un pasaj subteran, respectiv pentru cei care vor să își continue drumul către Făget”, a prezentat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
 
Pentru benzile dinspre strada Vlahuță spre Gară ar urma să se facă unele subterane, pentru a se face racordul cu rampa de urcare pe noul pasaj. În toate cele trei variante de proiectare, urcarea pe pasaj se va face doar dinspre Vlahuță, respectiv pe două benzi, iar o bandă ar rămâne pentru continuarea drumului spre Făget, în cele două cazuri în care nu este prevăzut pasaj subteran pe Gării. De asemenea, coborârea de pe pasaj va avea sens doar spre Vlahuță, a mai spus sursa citată.
 
În toate cele trei cazuri, pasajul va avea patru benzi, câte două pe sens, şi piste pentru bicicliști: una în spirală, pentru coborâre spre gară, iar cealaltă, prin spatele Sălii Sporturilor și va urca spre pasaj.
 
„Singura soluție este amenajarea unui pasaj hobanat, deoarece trebuie traversate 15 linii de cale ferată. Astfel, pasajul va avea o lungime totală de 761 de metri, iar 533 de metri vor fi deschiderile, respectiv partea suspendată, diferența fiind lungimea rampelor de acces. În total, pasajul va avea 14 deschideri între piloni la care se adaugă zona hobanată, respectiv peste linii, unde deschiderea va fi de 160 de metri. Înălțimea pilonului principal, care va susține cablurile în zona hobanată va fi de 47,12 metri”, a precizat Toarcea.
 
Totuşi, înainte de a se lua o decizie finală cu privire la varianta optimă, va fi necesară o analiză a acestora împreună cu reprezentanţii Electrica.
 
Foto: Exemplu de pod hobanat

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button