Expres

Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de poliție în Costa Rica

 

Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute miercuri seara de Interpol în Costa Rica, în zona Sabana Oeste. Cele două, care sunt căutate pentru a ispăși pedepse pronunțate de justiția din România, au fost ridicate de pe stradă, la câteva ore una după cealaltă. Cele două femei au fost plasate în custodie judiciară în San Jose, anunță Organismului Judiciar de Investigație din Costa Rica. Vestea reținerii lui Udrea apare la două săptămâni după ce aceasta a născut o fetiță. Presa locală a scris că, din cauza cererilor de azil depuse de Elena Udrea şi Alina Bica, cele două nu pot fi extrădate imediat. Tribunalul ar putea să aprobe măsuri preventive, până când autoritatea pentru migraţie va decide dacă le acordă sau nu statut de azilant.

Avocatul Veronel Rădulescu a declarat, joi dimineață, că șansele de extrădare pentru Elena Udrea din Costa Rica sunt minime, precizând că fetița fostului ministru a rămas în îngrijirea mamei acesteia și a lui Adrian Alexandrov, transmite Mediafax.
Este o problemă de traducere. Din punctul meu de vedere, ambele au statut temporar de refugiat pe perioadă de un an de zile și se află în discuția autorităților din Costa Rica cererea lor de a obține statutul permanent de refugiat în Costa Rica. Statutul temporar ar trebui să expire în februarie anul viitor. Ideea este că ar fi și nedrept să separi un copil de doar 10 zile de mama sa. Orice stat va ține cont de acest aspect“, a declarat Veronel Rădulescu, la Antena 3.
Veronel Rădulescu a mai spus că fetița Elenei Udrea a rămas la locuința acesteia din Costa Rica și se află în îngrijirea mamei fostului ministru și a lui Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea. Veronel Rădulescu este avocatul Elenei Udrea, al lui Dan Șova, al lui Paul de România și al lui Ovidiu Tender.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button