BRAȘOV. Corona, 5 meciuri la Patinoarul Olimpic

* Henrik Nielsen a părăsit echipa
Corona Brașov va juca 5 partide la Patinoarul „Olimpic” în următoarele zile. Mâine, de la ora 18.30, „lupii” se vor duela cu Viena Capitals II în Erste Liga. Sâmbătă, de la ora 18.30, și duminică, de la 11.30, sunt programate două partide cu Sportul Studențesc în Liga Națională, iar luni, de la ora 18.30, va avea loc meciul cu Gheorgheni, care va conta pentru Erste Liga. În fine, marți, tot de la 18.30, va fi un nou duel cu Gheorgheni, în Liga Națională.
Altfel, danezul Henrik Nielsen a decis să părăsească echipa de la poalele Tâmpei.
„Vreau să le mulțumesc tuturor, antrenorilor, colegilor mei, staff-ului, conducerii și nu în ultimul rând fanilor brașoveni pentru modul în care am fost primit în această echipă. Din motive personale, am decis să închei această colaborare. După discuțiile cu antrenorul și managamentul clubului, am hotărât de comun acord să reziliem contractul pe care îl aveam pentru acest sezon”, a declarat Nielsen, confororm site-ului oficial al grupării brașovene.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

