112
BRAȘOV. Incendii la o casă din Lovnic și la o anexă din Beclean
Pompierii din zona Făgărașului au fost solicitați pentru a stinge două incendii izbucnite aseară, respectiv azi-noapte, în satul Lovnic și în Beclean.
Prima alertă a venit din Lovnic (foto 1 și 2), comuna Jibert, unde focul a distrus acoperișul unei case. La fața locului au intervenit pompieri profesioniști și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jibert, conform fagarasultau.ro.
A doua intervenție a avut loc în toiul nopții, la Beclean (foto 3 și 4), unde a luat foc un grajd. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Intervenția a durat două ore și jumătate. Focul a distrus acoperișul adăpostului. Din fericire, în grajd nu se aflau animale, potrivit jurnaliștilor făgărășeni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.