Sorina Pintea, anunț important despre noi medicamente
În şase luni se vor crea premisele pentru autorizarea unor noi medicamente pe piaţa românească, a afirmat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Eu spun că în şase luni de zile. Dar până atunci nu înseamnă că ne uităm pacienţii, nu înseamnă că nu încercăm să grăbim procesele de autorizare. Anul acesta s-au introdus 37 de molecule noi. Este mult, este puţin. Nu ştiu. Asta trebuie s-o spună pacienţii. Din păcate, n-am reuşit să acoperim toată patologia care ar avea nevoie de tratamente noi. Dar în octombrie vom mai introduce câteva molecule noi. Deci chiar se fac eforturi. Din punctul meu de vedere, cea mai mare problemă în acest moment este problema studiilor clinice, care ar putea intra pe piaţa din România şi, din păcate, din cauza procedurilor de evaluare au întârziat foarte mult“, a spus, sâmbătă, Sorina Pintea la Digi 24.
Sorina Pintea a anunţat că luni va fi publicat în transparenţă decizională un proiect privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM).
„Specialişti vor apărea pentru că sunt cursuri în derulare, tocmai asta vă spuneam. Creezi posturi noi pentru a putea angaja aceşti specialişti, creezi premisele finanţării din venituri proprii a acestor posturi, astfel încât să nu grevăm bugetul de stat, reorganizăm modalitatea de funcţionare a echipelor de autorizare din ţară, deci sunt mai multe lucruri benefice şi aşteptate. Este un act normativ care se discută de cinci ani. Aşa mi s-a spus. Prima măsură şi cea mai importantă este reorganizarea agenţiei. Apoi, de la 1 ianuarie 2019, crearea premiselor pentru a bugeta aceste posturi pe care le vom crea în plus. Agenţia are capacitatea din veniturile proprii să-şi plătească angajaţii. În acest moment, ANM are în jur de 200 de angajaţi. Are nevoie, în total, de 500, astfel încât lucrurile să poată funcţiona normal, astfel încât lipsa de personal şi nu neapărat rea-voinţă a guvernanţilor, aşa cum s-a spus de multe ori, conduce la foarte multe întârzieri pe care le recunosc şi pe care încerc, împreună cu colegii mei din MS şi de la ANM, să le rezolvăm. Dar uneori se fac eforturi supraomeneşti. (…) 500 de oameni ar fi necesari pentru a acoperi întregul obiect de activitate, inclusiv de a avea oameni în teritoriu pentru a autoriza farmaciile“, a mai spus ministrul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.