Întâlnire la BRAȘOV. Gabriela Firea, George Scripcaru și Decebal Făgădău
UPDATE. Ora 8.30. Potrivit informării din partea purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, din cauza unei situații obiective, semnarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației Axa de Dezvoltare Brașov-București-Constanța se amână pentru săptămâna viitoare.
***
Primarul Capitalei Gabriela Firea se va întâlni astăzi cu primarul Brașovului George Scripcaru și cu primarul Constanței Decebal Făgădău, la Brașov, iar împreună vor asista, începând cu ora 13.00, la ceremonia de semnare a Actului constitutiv și a Statutului Asociației Axa de dezvoltare Brașov-București-Constanța.
Prin această asociere, edilii menționați au în vedere realizarea unui scop comun: dezvoltarea durabilă a celor trei municipii și a zonelor limitrofe acestora, în special pentru domeniile conectivitate, transport și turism.
Realizarea de proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional, planificarea comună a investițiilor publice și furnizarea în comun de servicii publice de calitate sunt principalele beneficii ale parteneriatului. Asociația va putea atrage inclusiv fonduri europene pentru proiectele inițiate.
Modalitățile concrete de colaborare se referă la integrarea Planurilor de Mobilitate ale Bucureștiului, Brașovului și Constanței, de exemplu prin crearea de puncte intermodale de transport, și la proiecte comune de promovare turistică, prin ofertarea de pachete turistice integrate.
După cum a declarat Gabriela Firea la momentul semnării memorandumului de cooperare, la începutul anului, turiștii care au în vedere un sejur pe litoralul românesc vor avea posibilitatea să viziteze și obiectivele turistice de la munte și din Capitală și, similar, cei care vizitează Brașovul sau Bucureștiul vor avea la dispoziție informații despre celelalte zone.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.