Expres

BRAŞOV. Peste 400 de sancţiuni rutiere, în trei zile de controale

 

Poliţiştii rutieri din judeţul Braşov au aplicat 440 de sancţiuni contravenţionale, în urma acţiunilor desfăşurate de vineri şi până duminică.

„În acest interval, polițiștii au intervenit la 87 evenimente semnalate prin sistemul 112, au constatat 26 infracțiuni la regimul rutier și 5 infracțiuni de altă natură. Au reținut 41 permise de conducere, dintre care 19 pentru conducere sub influența alcoolului, 14 pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la efectuarea depășirilor, 1 pentru circulație pe sens opus, 4 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 1 pentru neacordare de prioritate vehiculelor și restul pentru diferite alte abateri. De asemenea, polițiștii au retras 15 certificate de înmatriculare”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

Cât priveşte sancţiunile, 245 dintre ele au fost aplicate pentru viteză neregulamentară, 16 pentru ocupanții vehiculelor care nu purtau centura de siguranță, 3 pentru folosirea telefonului mobil de către conducătorii auto fără dispozitiv tip hands free, 3 pietonilor, 8 bicicliștilor etc..

Dosar penal pentru o şoferiţă

Printre persoanele care sunt cercetate penal în urma controalelor rutiere din week-end se numără o şoferiţă în vârstă de 28 de ani care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Femeia a fost oprită pentru verificări în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 73, iar etilotestul a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Articole asemănătoare

Pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice este cercetat penal şi un bărbat de 31 de ani, din Sânpetru, care se deplasa pe strada Cărămidăriei din municipiul Braşov, sâmbătă seară, deşi avea 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Nu sunt singurele cazuri de acest tip. Astfel, ieri dimineaţă, în jurul orelor 7.00, un şofer în vârstă de 46 de ani a fost depistat cu 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, el fiind oprit pe strada 1 Decembrie 1918 din Zărneşti.

Şi băut şi fără permis

Azi-noapte, un tânăr de 26 de ani, din Braşov, a fost prins de poliţiştii din Râşnov că şofa nu doar sub influenţa băuturilor alcoolice, ci şi fără să deţină permis de conducere. Braşoveanul a fost tras pe dreapta, puţin după ora 00.30, pe strada Florilor din staţiune, iar la verificarea cu etilotestul s-a stabilit că avea 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button