Expres

BRAȘOV. Fostul cinematograf ASTRA va fi reabilitat

 

Ieri a fost semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie „Reabilitare imobil str. Lungă nr. 1”, unde a funcţionat odată fostul cinematograf Astra.

Obiectivul acestui contract este ca, prin reabilitărea clădirii, aceasta să reintre în circuitul public. Astfel, este necesară proiectarea şi execuţia unor lucrări de pentru punere în siguranţă a construcţiei prin reabilitare structurală, reabilitarea/realizarea instalaţiilor interioare şi exterioare, efectuare de finisaje interioare şi exterioare şi dotări specifice.

„Marţi am semnat contractul ce vizează proiectarea şi execuţia de lucrări pentru reabilitarea fostului cinematograf Astra. Este ultimul contract de lucrări de reabilitare a fostelor cinematografe pe care municipalitatea şi le-a propus să le redea comunităţii braşovene. Avem Patria ca exemplu de bună practică, care pe lângă partea de difuzare filme, este şi prima sală de concerte pe care Filarmonica o are în cei 140 de ani de existenţă. Avem fostul cinematograf Modern, la reabilitarea căruia deja se lucrează, şi unde sper ca la sfârşitul anului viitor sa avem un spaţiu adecvat pentru actele artistice ale copiilor braşoveni. Şi, nu în ultimul rând, fostul cinematograf Popular, care este în etapa de proiectare, şi unde sper că vom avea un spaţiu dedicat activităţilor culturale. Deşi perioada prevăzută în contractul pentru reabilitarea cinematografului Astra este destul de lungă (3 luni proiectare, 24 de luni execuţie), sper ca la final să avem un spaţiu al comunităţii şi pentru braşoveni. Mă bucur că am depăşit toate piedicile, inclusiv cele de natură juridică, în special cu această clădire, şi că aceste clădiri vor redeveni spaţii publice. Ne-am propus ca cel puţin o parte dintre fondurile necesare reabilitării acestei clădiri să fie obţinute prin Programul Operaţional Regional”, a spus primarul George Scripcaru la semnarea contractului.

Valoarea contractului este de 7.484.556,52 de lei, fără TVA. Termenul de execuţie al lucrărilor se întinde pe 27 de luni.

Imobilul cu pricina, cunoscut de braşoveni ca cinema Astra, a fost construit la sfârşitul sec. al XIX-lea, fiind iniţial o clădire cu două niveluri, cu o amprentă la sol în forma literei U. Clădirea, structurată ca S+P+2E+Pod, este amplasată la limita proprietăţii pe trei laturi şi alipită de altele ce sunt ridicate în aceeaşi perioadă. 

Clădirea a avut destinaţii administrativ-culturale, iar de-a lungul anilor a suportat intervenţii cu modificari şi amenajări necesare bunei funcţionari.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button