Expres

Din 14 septembrie, o nouă regulă privind rovinieta

 

De vineri, 14 septembrie, se va aplica o lege care îi vizează pe toţi şoferii din România. Astfel, conform unui act normativ care intră în vigoare începând de vineri, fapta se va prescrie în patru luni de la săvârşire, în cazul celor care circulă cu maşinile, pe drumurile publice, fără a avea rovinietă valabilă. La ora actuală, fapta se prescrie în şase luni de la săvârşirea faptei. Legea nr. 60/2018 pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România a fost publicată în Monitorul Oficial pe 14 martie 2018. Documentul se va aplica după şase luni de la apariţie, adică din data de 14 septembrie 2018.
„Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârşirii faptei”, prevede Legea nr. 60/2018, cu precizarea că este vorba de data încheierii procesului-verbal de contravenţie. Cu alte cuvinte, dacă procesul-verbal nu va fi încheiat în maximum patru luni de la data la care şoferul a fost surprins conducând o maşină fără rovinietă, amenda nu va mai putea fi aplicată, scrie Bugetul.ro. Amintim că rovinieta are o valabilitate de una, şapte, 30, 90 de zile sau 12 luni, în funcţie de durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale. Circularea fără rovinietă se poate sancţiona cu amendă, potrivit OG nr. 15/2002.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button