O țară de carton

Un pensionar bavarez a lucrat vreme de 65 de ani pentru a edifica un oraș având circa 4.000 de clădiri, cea mai înaltă fiind de 90 de etaje. Chestiunea este că măsoară doar… 70 de centimetri, fiind realizată din carton, ca și restul „imobilelor”. „Orașul” poate fi admirat – că e chiar de admirat o asemenea răbdare și dedicație – într-o fostă hală de mobilă din Burgerbrach, districtul Bamberg, landul Bavaria, la vreo 60 de kilometri nord de Nürnberg.

Noi, în România, l-am depășit cu mult pe acest pensionar neamț. Am avut miliardari de carton și bănci de carton, ale căror tunuri și falimente le-am plătit cu toții cu asupra de măsură. Am avut „investitori strategici” de carton, care au luat pe mai nimic fabrici și uzine, au vândut de-acolo tot ce puteau vinde la fier vechi, au dat muncitorii afară, iar apoi au pus lacăte la porți. Sau, și mai și, au pretins ca statul să ia înapoi „activele” și să le returneze banii „investiți”. Unii chiar au reușit manevra. Am avut și avem politicieni și partide de carton, care se bat în programe electorale de carton, ce se înmoaie și de pe care se șterge scrisul imediat ce posesorii lor ajung la guvernare. Avem un premier de carton, care se pricepe doar să emită agramatisme pe bandă rulantă și să vorbească o singură limbă străină: „he-he”. Lângă acest premier au fost așezați miniștri de carton, care se pliază corespunzător cea mai mică vorbă a „șefului cel mare”… și el un soi de sperietoare de carton, care se ține tare doar până când ori justiția, ori cei care îl lucrează în propriu-i partid vor arăta din ce este făcut, de fapt.

Avem puzderie de instituții de carton – un carton ce ne costă enorm pe noi, contribuabilii – care ne fac viața grea și nu-și justifică existența decât prin plasarea acolo a unor sinecuriști de partid, a unor neveste, amante, nepoți, cumnați ai politicienilor de carton.

Avem legi de carton, care se îndoaie, își schimbă forma și sunt folosite după cum le cade bine celor de la putere.   

Avem autostrăzi de carton, poduri de carton, spitale de carton, școli de carton, locuințe de carton, care se prăbușesc ori iau foc din te miri ce, lăsând oamenii pe drumuri și cu rate de achitat „la dezvoltator” …

Firește, toate astea ar fi mult mai greu posibile, dacă n-am avea și o mulțime de alegători de carton.

Câteodată, mă gândesc la România ca la o țară de carton.