Sport

BRAȘOV. Corona întâlnește campioana CSM București. „Pentru a scoate un rezultat bun, trebuie să jucăm senzaţional”

 

După succesul de la Cluj, Corona Brașov va avea parte de un meci infernal în etapa a doua a Ligii Naționale la handbal feminin.

Duminică, de la ora 17.30, formația antrenată de Ion Crăciun va debuta în fața propriilor suporteri, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, în fața campioanei CSM București.

„Este un meci pe teren propriu în care chiar nu cred că ar trebui să avem mare presiune, având în vedere că jucăm cu cea mai titrată echipă din ţară şi una dintre echipele care se bate şi în acest sezon pentru câștigarea Ligii Campionilor. Trebuie să intrăm pe teren cu dorinţa de a juca ceea ce ştim, de a face un joc bun, care să readucă în Sala Sporturilor din Braşov bucuria pe care o poate aduce handbalul. Mi-ar plăcea să văd bucurie, atât în teren, cât şi în tribune. Din experienţă, ştiu că, dacă pe teren se vede dăruire şi determinare, atunci şi publicul reacţionează şi susţine echipa, iar asta va duce la o atmosferă foarte frumoasă. Normal, nu ne dăm la o parte şi nu ne considerăm dinainte învinşi, însă nici nu se poate spune despre acest meci că este unul în care îţi faci calcule că poţi câştiga puncte. Dacă acest lucru se întâmplă, este minunat, dar dincolo de toate trebuie să fim realişti. Sunt convins că fetele îşi doresc foarte mult să se ridice la nivelul adversarului pe care îl vor avea în faţă. Ştim că nu va fi un meci uşor, dar este unul pe teren propriu, este primul joc din acest sezon în fața fanilor şi fetele vor să lase o impresie bună. Nu vreau să comentez prea mult legat de CSM şi de jocul s[u din ultimele partide, pentru că, oricum, această echipă are numai jucătoare de top, a căror valoare nu este discutabilă. Ce pot spune, însă, este că nu vreau să pun nici un fel de presiune pe echipa mea şi să fac tot felul de presupuneri despre cum va fi duminică. Noi vom intra pe teren cu gândul de a ne lupta şi vom vedea apoi cât de aproape vom fi de adversare. Trebuie să fim conştienți că, pentru a scoate un rezultat bun, trebuie să jucăm senzaţional”, a comentat tehnicianul Ion Crăciun.

Biletele pentru confruntarea de duminică, care costă 10 lei – tribuna mare, respectiv 15 lei – tribuna mică, se vând la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, în fiecare zi, între orele 9.00 și 16.00. Duminică, tichetele vor fi disponibile de la ora 14.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button