Sport

„Tricolorii”, gata de debutul în Liga Națiunilor. „Muntenegru este o echipă foarte bine organizată”

 

Naționala României va debuta la finalul săptămânii în Liga Națiunilor, noua competiție gândită de UEFA.

Vineri, de la ora 21.45, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, „tricolorii” se vor duela cu Muntenegru, pentru ca pe 10 septembrie, de la aceeași oră, să întâlnească, în deplasare, Serbia. Sunt primele două meciuri pentru echipa noastră din grupa 4 a Seriei C a competiției, din care mai face parte Lituania.

Al treilea eșalon al acestui format gândit de UEFA, Liga C, are patru grupe. Câștigătoarele vor promova în liga superioară a ediției următoare, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară.

Tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020 va avea loc pe 2 decembrie. Cele șase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanțelor din grupele Ligii Națiunilor. În seria României, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020. Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică. Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2019. Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor, care va avea loc în martie 2020. Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manșă, pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Națiunilor, iar finalistele se vor duela într-o singură manșă, gazda urmând să fie trasă la sorți. Câștigătoarea va obține biletul pentruEuro 2020.

„Tricolorii” pregătesc la Mogoșoaia confruntările cu Muntenegru și Serbia, selcționerul Cosmin Contra punctând pentru site-ul FRF: „Muntenegru este o echipă foarte bine organizată, cu jucători masivi, periculoși la faze fixe. Serbia are mulți jucători talentați, cu calități individuale. Este un grup puternic, cu jucători plini de încredere, fiind prezenți la Mondial”.

Lotul României pentru meciurile cu Muntenegru şi Serbia:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Nottingham Forest), Florin Niță (Sparta Praga);

Fundași: Romario Benzar (FCSB), Cristian Manea (CFR Cluj), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Vlad Chiricheș (Napoli), Mihai Bălașa (FCSB), Alin Toșca (PAOK), Nicușor Bancu (U Craiova);

Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege), Mihai Pintilii (FCSB), Tudor Băluță (FC Viitorul), Adrian Stoian (Crotone), Paul Anton (Krylia Sovetov), Alexandru Chipciu (Sparta Praga), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar), Nicolae Stanciu (Sparta Praga), Eric Bicfalvi (FC Ural), Constantin Budescu (Al-Shabab), Alexandru Maxim (Mainz), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 Club Sportiv);

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets), George Țucudean (CFR Cluj), Denis Drăguș (FC Viitorul).

FOTO: frf.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button