112

BRAŞOV. Accident cu patru victime, spre Sânpetru. Şoferul vinovat a fugit, apoi s-a întors la faţa locului

  • accident sanpetru 2_256323.jpg
 

Un bărbat în vârstă de 69 de ani este cercetat penal, după ce a provocat un accident rutier cu patru victime, azi-noapte, după care a părăsit locul, întorcându-se o oră mai târziu.

Evenimentul rutier a avut loc cu puţin înainte de miezul nopţii, pe DJ 103A, în timp ce bărbatul se deplasa dinspre Braşov către Sânpetru.

„A pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 56 ani, din municipiul Braşov. Din accident a rezultat vătămarea conducătorului auto de 56 ani şi a trei pasageri, un bărbat de 31 de ani, o femeie de 52 de ani şi un minor de 6 ani, din maşina condusă de acesta. Ulterior producerii accidentului, şoferul de 69 de ani a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, revenind la faţa locului în jurul orei 1.00”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că autoturismul şofat de sexagenar avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 20 august.

În cauză a fost întocmit dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button