BAC 2018. Rezultate dezastruoase și la BRAȘOV, ca în toată țara
Numai 213 dintre cei 753 de absolvenţi de liceu care au participat la examen în judeţul Braşov pentru această sesiune de toamnă a Bacalaureatului 2018 au promovat examenul de maturitate, 540 fiind respinşi, iar 207 absentând. Rezultate dezastruoase s-au înregistrat în toată ţara, 73,1% dintre absolvenţii de liceu care şi-au încercat norocul în sesiunea amintită fiind declaraţi respinşi. Lista candidaților din județul Brașov, în ordine alfabetică, o găsiți AICI, iar cea după medie, AICI.
Dintre cei 960 candidaţi înscrişi la Braşov, s-au prezentat la examen 753, 213 dintre aceştia reuşind să obţină notele sau mediile necesare promovării, ceea ce face ca procentajul de promovare în judeţul Braşov să fie de 28,28%, faţă de media de 26,9% la nivel naţional. 207 au absentat, iar doi candidaţi au fost eliminaţi din examen. În 2017, 24,7% dintre candidaţii braşoveni care au susţinut examenul în sesiunea de toamnă au promovat înainte de contestaţii.
Cea mai mare medie – 8.38, doar candidați peste 8
Notele şi mediile obţinute de bacalaureaţii de toamnă de la Braşov sunt modeste. Dintre elevii declaraţi admişi, doar patru au reuşit să obţină medii peste 8.00, cea mai mare medie fiind 8,38, obţinută de o absolventă a Colegiului de Științe „Grigore Antipa” Braşov. Au mai fost 29 de medii între 7.00 şi 7.99 şi 180 de medii între 6.00 şi 6.99. 191 de candidaţi au medii între 5.00 şi 6.00, ceea ce înseamnă că au luat cel puţin 5 la fiecare probă, dar nu au promovat examenul în ansamblu, pentru asta fiind nevoie de media minimă 6.
Peste media națională
La nivel național, rata de promovare, se situează la 26,9%, în creștere cu 0,9% față de sesiunea de toamnă a anului trecut (26%). Din totalul celor 45.120 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 35.642 de candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 119 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nici o medie de 10. Procente de promovare peste 30% s-au înregistrat în judeţele Neamț (37,52%), Dolj (36,86%), Olt (34,32%), Cluj (31,77%), Sibiu (31,71%), Bacău (31,19%), Gorj (30,75%), Alba (30,35%) și Vaslui (30,33%). Rata de reușită în Capitală este de 26,65%. Judeţe situate sub 20% sunt Giurgiu (15,82%) și Ilfov (15,40%).
Contestaţiile au putut fi depuse sâmbătă, până la ora 16.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice joi, 6 septembrie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.