Expres

BRAȘOV. Proiecte de transport în comun, pietonal şi cu bicicleta, în dauna celui auto

 

Primăria Braşov a semnat ieri şase contracte privind realizarea studiilor de fezabilitate (SF) pentru proiectele de transport în comun, pietonal şi cu bicicleta pentru realizarea cărora se va solicita finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Pentru atribuirea celor şase contracte, Primăria Braşov a organizat proceduri de achiziţie (adjudecare fiind făcută fie la prima, fie la a doua licitaţie), toate fiind câştigate de firma bucureşteană SC Hentza Business SRL din Bucureşti, care va încasa, în total, de la Primăria Braşov suma de 779.450 lei, cu tot cu TVA. Cele şase proiecte au ca obiectiv principal creşterea atractivităţii transportului alternativ în detrimentul celui cu autoturismul personal. Este vorba despe construirea unui Park&Ride la Bartolomeu, construirea unui terminal de transport urban la Gara Braşov, amenajarea de benzi dedicate transportului public şi trotuare adiacente, construirea unei noi infrastructuri de garaj pentru transport public, amenajarea unei infrastructuri integrate pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare pe Traseul 1 Terminal Poienelor Camera de Comerţ şi amenajarea Traseului 2 între Valea Cetăţii, zona La Iepure – Terminal Poienelor.

Studiile de fezabilitate vor fi gata în 45 de zile

Studiul de fezabilitate (SF) pentru construirea unui Park&Ride a fost contractat pentru 105.000 fără TVA, iar cşe pentru construirea terminalului de transport public de la gară va costa 92.000 de lei fără TVA. SF-ul pentru amenajarea benzilor dedicate transportului public în comun costă 120.000 de lei, studiul pentru construirea noului garaj pentru flota RATBV – 129.000 de lei. 
Pentru cele două trasee de biciclet, studiile de fezabilitate au fost contractate pentru 125.00 de lei fără TVA, în cazul Traseului 1, şi 84.000 de lei fără TVA în cazul Traseului 2. 
Traseul 1, de 5,5 kilometri, este cuprins între Terminal Poienelor – Str. Minervei – Str. Crinului – B-dul Gării – Gară – B-dul Victoriei – B-dul Mihail Kogălniceanu – Camera de Comerţ şi va fi prevăzut şi cu un un punct de bike-sharing. Traseul nr. 2, cu o lungime de 4 km, este cuprins între B-dul Valea Cetăţii, zona La Iepure – B-dul Valea Cetăţii – Parc Răcădău – Str. Tâmpei – Str. Vasile Alecsandri – Str. Carpaţilor – Str. Poienelor – Terminal Poienelor, având, de asemenea, punct de bike-sharing şi o parcare de biciclete în zona rezidenţială Răcădău. 

Urmează autobuze electrice, hibrid şi troleibuze

Cele şase proiecte, a explicat primarul Braşovului, George Scripcaru, fac parte din strategia privind optimizarea transportului în comun, a celui cu bicicleta şi a celui pietonal, adică a transportului ecologic. „În ceea ce priveşte transportul în comun, aceste investiţii nu sunt singurele pe care le vom implementa. De curând a fost semnat contractul de achiziţie, cu sprijinul BERD, a 105 autobuze Euro 6, care, etapizat, începând cu luna noiembrie, vor intra în circulaţie. La aceasta se adaugă proiectul depus la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru achiziţia a 26 de troleibuze, dar şi cel cu finanţare prin Programul Operaţional Regional, pentru cumpărarea de autobuze electrice sau hibrid. În plus, Ministerul Mediului şi-a declarat intenţia de a ne sprijini, inclusiv financiar, în achiziţia de autobuze electrice”, declarat primarul la semnarea contractelor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button