Expres

[ViDEO] BRAŞOV. Aproape 1.200 de reclamaţii la Protecţia Consumatorilor în primul semestru

 

Sesizările au reprezentat cauza a două treimi din controalele efectuate de funcţionarii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC) Braşov. Aşa reiese din raportul pe care Sorin Susanu, şeful CRPC Braşov, l-a prezentat în şedinţa Colegiului Prefectural Braşov.

Bilanţul după primul semestru de activitate arată că 176 a fost media controalelor efectuate în prima jumătate de an de fiecare din cei 10 comisari cu drept de control de la Comisariatul Regional Braşov, adică un control pe zi, inclusiv sâmbetele şi duminicile. Reclamaţiile cetăţenilor au fost motivul pentru 1.200 din cele aproape 1.800 de acţiuni de control desfăşurate de Protecţia Consumatorilor Braşov în prima jumătate a anului 2018. Nemulţumiţi de hrana primită sau de condiţiile de cazare sau simţindu-se nedreptăţiţi de serviciile financiare la care au apelat, braşovenii sau turiştii s-au plâns celor de la Protecţia Consumatorilor. În urma verificărilor, comisarii au aplicat 157 de amenzi, în valoare totală de peste 1,1 milioane lei.

Mâncare în găleata de curăţenie şi cozonaci expiraţi

Cele mai multe controale au avut loc şi în acest an la restaurantele, terasele şi magazinele care comercializează produse alimentare. Valoarea mărfurilor oprite definitiv de la comercializare a depăşit 21.000 de lei în primele şase luni ale acestui an, cu 3.000 de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Șeful CRPC Braşov, Sorin Susanu, a amintit, printre altele, de problemele cu mai multe restaurante din oraş, la unul dintre ele, cu un bun renume, fiind descoperită chiar şi ciorbă în care erau insecte şi găleţi de plastic în care se ţineau alimentele, una dintre găleţi fiind folosită şi pentru curăţenie.
Susanu a afirmat că au fost constatate probleme şi la târguri şi oboare: „De exemplu, la Serbarea Junilor au fost descoperiţi cozonaci expiraţi şi depozitaţi în condiţii necorespunzătoare. Atrag atenţia că organizatorii unor astfel de manifestări trebuie să asigure toate condiţiile necesare comercializării produselor alimentare, respectiv acces la reţelele de alimentare cu energie electrică, dar şi la surse de apă potabilă”, a precizat Susanu.

„Coccaine” fără cocaină

Acesta a mai spus că, tot în cursul acestui an, au mai existat probleme şi cu operatorii economici care vindeau produse cu denumiri derutante. „Se comercializau diverse băuturi cu nume precum «cocainne» sau «canabis», cam tot acolo unde anul trecut era cafea cu marijuana trecută în meniu. Chiar dacă de fapt nu conţineau asemenea substanţe interzise, la nivel psihologic, pot apărea probleme în rândul tinerilor, motiv pentru care aceste produse au fost retrase de la vânzare”, a mai declarat Sorin Susanu.
De controale nu au scăpat anul acesta nici taximetriştii, destui fiind găsiţi în neregulă. „Un domeniu căruia i-am acordat o mare importanţă este cel dezvoltărilor imobiliare din Braşov. Nu în ultimul rând, au existat şi probleme cu locurile de joacă, dar şi cu apa tulbure”, a mai raportat Susanu.

Clauze abuzive la bănci sau IFN-uri, banii înapoi!

Totodată, Sorin Susanu a amintit că în cursul acestui an au fost probleme şi cu unele bănci sau instituţii financiare nebancare (IFN-uri) sau alţi operatori economici, care au inclus clauze abuzive în contracte. „La fiecare clauză abuzivă demonstrată şi eliminată am dat măsuri de restituire a sumelor încasate necuvenit. Anul trecut, clienţilor li s-au plătit despăgubiri în valoare totală de 282.905 lei, iar anul acesta a fost vorba de 198.882 lei”.

Totuşi, Sorin Susanu a declarat că activitatea a rămas constantă în cursul acestui an, dar numărul de abateri a scăzut comparativ cu perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă că operatorii economici sunt tot mai atenţi când se pune problema respectării legislaţiei. „Din punctul meu de vedere, îmbucurător este că nu am mai avut abateri atât de grave, care să pună în pericol sănătatea şi integritatea consumatorului, ci am avut numai cazuri răzleţe de toxiinfecţii alimentare şi alte situaţii de acest gen. Cred că un rol benefic l-au avut şi campaniile noastre de informare, consiliere şi mediere”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button