Politic

Sistemul de urgență 112 va fi modernizat, iar BRAȘOV va fi unul dintre centrele naționale

 

Mâine va avea loc, la Palatul Victoria, ceremonia de semnare a contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii hardware și software a Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență”, anunță biroul de presă al Guvernului României.

Semnează Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, și Ionel-Sorinel Vasilca, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

La începutul lunii, STS, care gestionează sistemul 112, a demarat o licitație pentru modernizarea sistemului, iar un contract în valoare de circa 184,7 milioane de lei ar trebui să-l facă mult mai eficient, după o perioadă de doi ani. Se dorește, în fapt, realizarea unui sistem informatic centralizat de preluare a apelurilor de urgență și modernizarea punctelor de preluare și dispecerizare a apelurilor de urgență.

Trei dispecerate naționale

În prezent, Sistemul Unic de Urgență 112 este format din 41 de centre (40 la nivel județean și un centru pentru zona București-Ilfov), la care se adaugă agențiile de urgență Ambulanță-ISU/SMURD, Jandarmerie și Poliție de la nivel local.

Cu toate că sistemele sunt interconectate, eficiența este scăzută, după cum s-a constatat, ceea ce a dus la apariția ideii dispeceratelor naționale. Astfel, vor fi construite trei centre naționale – la București, Brașov și Cluj – care vor susține infrastructura hardware și software necesară preluării și dispecerării tuturor apelurilor de urgență la nivel național.

De asemenea, noul sistem informatic va primi un upgrade de echipamente, servicii, aplicații și module software care să sporească eficiența sistemului. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button