Sport

Aryna Sabalenka, campioană la New Haven

 

Jucătoarea belarusă Aryna Sabalenka, în vârstă de 20 de ani, a obţinut primul său titlu din circuitul WTA, impunându-se în turneul de WTA de la New Haven. Sâmbătă, în finala competiţiei, Sabalenka a întrecut-o în două seturi, 6-1, 6-4, pe spanioloaica Carla Suarez Navarro, nr.30 mondial. Graţie acestui succes, Sabalenka, care a început săptămâna de pe poziţia a 25-a în ierarhia mondială, cel mai bun clasament din carieră, îşi va face intrarea de luni în top 20 mondial, confirmându-şi statutul de adversară redutabilă la US Open. Belarusa a făcut senzaţie la Montreal, eliminând-o pe Nr.2 mondial Caroline Wozniacki, în turul 2, dar mai ales la Cincinnati unde a ajuns până în semifinale, unde a fost învinsă de românca Simona Halep, Nr.1 mondial. În primul tur la US Open, Sabalenka va juca cu americanca Danielle Collins (Nr.36). În finala probei de dublu, victoria a revenit cuplului ceh Andrea Sestini Hlavackova-Barbora Strycova, care a dispus cu 6-4, 6-7 (7/9), 10-4 de perechea taiwanezo-germană Su-Wei Hsieh/Laura Siegemund


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button