A murit fostul deputat PSD Ion Stan
Ion Stan, fost deputat PSD şi secretar al Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, a încetat din viaţă la 63 de ani, a anunţat senatorul Adrian Ţuţuianu.
„Am aflat cu multă amărăciune de trecerea la cele veșnice a domnului Ion Stan, fost prefect, deputat PSD (2000 – 2016), președinte, vicepreședinte și secretar al Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI și președinte al PSD Dâmbovița timp de aproape 14 ani. Cuvintele sunt prea puține și prea sărace când vine vorba de personalitatea atât de marcantă a unui om care a lăsat multe fapte bune în urma sa. A făcut bine multor semeni, a ajutat comunități întregi și a crezut întotdeauna într-un țel superior trecerii prin această lume. De numele său se leagă proiecte majore de investiții din județul Dâmbovița în infrastructura de drumuri, apă, canalizare, înființarea unor localități etc. A fost un credincios devotat al Bisericii Ortodoxe Române, numeroase lăcașuri de cult bucurându-se de sprijinul său direct. Cu titlu de referință rămâne Mănăstirea Nucet, din comuna natală, readusă la viață prin strădania aceluiași suflet neobosit. Știam că are mai multe probleme de sănătate care, din păcate, au fost complicate în ultima perioadă de o sentință dureroasă și profund nedreaptă. Și, chiar dacă ultimii ani ne-au îndepărtat oarecum, respectul și prețuirea au rămas neatinse. E foarte dureroasă, pentru mine, această pierdere. Peste 10 zile, ar fi împlinit 63 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în veșnicie!”, a scris senatorul Adrian Ţuţuianu pe Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.