Europa League. Viitorul eliminată, FCSB merge mai departe
Aventura europeană a Viitorului în sezonul 2018-2019 s-a încheiat, formaţia constănţeană fiind eliminată, joi seară, la Arnhem, de echipa locală Vitesse. După 2-2 în tur, olandezii s-au impus pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (Matavz 23, B. Linssen 48, Beerens 77 / Drăguş 50) şi au făcut pasul în turul al treilea de calificare din UEFA Europa League.
Tot în această seară, după 2-0 în manșa tur, FCSB nu a avut nici o emoție la returul cu Rudar Velenje. Elevii lui Nicolae Dică s-au distrat cu formația din Slovenia și au făcut spectacol pe „Arena Națională”, impunându-se categoric, scor 4-0. În turul trei preliminar din Europa League, vicecampioana României o va înfrunta pe Hajduk Split (Croația). Golurile victoriei au fost marcate de Tănase 22′ (penalti), Moruţan 49′, Coman 68′ şi Daniel Benzar 90+3′. Hajduk Split a trecut de echipa bulgară Slavia Sofia, scor 1-0 în prima manşă şi 3-2, în deplasare, în meciul retur.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.