Politic

BRAȘOV. Cinci primării s-au coalizat pentru a-i forța pe drumari să finalizeze DN73

 

Primarii din Râşnov, Cristian, Bran, Moieciu şi Fundata au făcut front comun şi caută soluţii împreună pentru a-i grăbi pe cei de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să-şi respecte obligaţiile de a construi DN 73, lucrarea de reabilitare fiind începută în anul 2011, dar care pare că nu se mai termină. 

Găurile tot mai adânci din asfalt, lucrările începute şi la care nu pare să mai lucreze nimeni de câteva zile, semafoare temporare nesupravegheate, care se mai şi blochează din când în când, timpul prelungit petrecut cu maşina pe şosea în timp ce se străbate scurtul drum dintre localităţi, toate acestea au inflamat spiritele şoferilor, unii alegând să recurgă la proteste, după cum am relatat şi în ediţia de ieri a cotidianului nostru.

Iritat că CNAIR dă vina pe el pentru toate aceste întârzieri şi blocaje în traficul de pe DN 73, primarul Râşnovului, Liviu Burnariu, s-a aliat cu ceilalţi primari interesaţi ca acest drum să fie finalizat şi, împreună, au susţinut luni o conferinţă de presă pentru a demonta acuzaţiile aduse de CNAIR, solicitând în acelaşi timp sprijinul presei pentru a face presiuni asupra drumarilor să termine lucrarea. 

Amintim că reprezentanţii CNAIR au încercat să acrediteze ideea că de vină pentru situație este Primăria Râșnov, care ar refuza să emită o autorizație de construcție pentru o organizare de șantier, solicitând acordarea pe loc a actului. Primarul Râșnovului, Liviu Butnariu, a replicat că nu intră în atribuțiile autorităților locale să acorde acea autorizație.

Ceilalţi primari şi-au prezentat la rândul lor nemulţumirile cauzate de acest „permanent drum în lucru”. 

Alexandru Creţu, consilier local în comuna Cristian, a reclamat faptul că au apărut „probleme de înălţime” după asfaltarea neterminată în sensul că, deşi mai este de turnat un singur strat pe raza localităţii, cel de uzură, toată apa pluvială se scurge deja în curţile oamenilor.      

Consilier local în Bran, Cosmin Feroiu, se teme că vor apărea probleme de trafic încă din prima zi de şcoală, întrucât pe raza comunei a fost asfaltată doar strada Principală. 

Primarul din Moieciu, Mircea Manea, este convins că-şi va pierde turiştii, peste un milion ca număr anual, de teamă că-şi strică maşinile în gropi, pe lângă problema anunţată de Feroiu de la Bran. 

Primarul din Fundata, Marian Pâtea, a plusat la aceste neajunsuri spunând că pe raza localităţii sale sunt „adevărate cratere”, dar şi alunecări de teren, puţin vizibile, care pot fi oricând cauza producerii de accidente. 

„Cerem CNAIR să termine ce a început, să găsească bani să-i plătească pe constructori, altfel termină de făcut DN 73 în 2050. Şi aşa, pe partea care se circulă în prezent, cât timp cealaltă parte este în lucru, se deteriorează de la o zi la alta”, este concluzia primarilor la final de conferinţă de presă. 

Toţi cei amintiţi se vor întoarce astăzi la Prefectură, fiind convocaţi de prefectul Marian Rasaliu, alături de reprezentanţii CNAIR şi ai constructorului, pentru a clarifica toată şituaţia. 

 citiți și

Revoltă față de starea deplorabilă a DN73 și dispute între CNAIR și autoritățile locale


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button