Expres

Incendiu puternic într-o gară pariziană

 

Traficul feroviar la gara Montparnasse din Paris, una din principalele gări ale capitalei franceze, care deserveşte vestul şi sud-vestul Franţei, a fost întrerupt vineri la mijlocul zilei, în timp ce se înregistra un important aflux de călători, din cauza unui incendiu, a anunţat transportatorul SNCF, citat de AFP. Această întrerupere va afecta foarte mulţi călători care trebuiau să ia trenul în această vineri şi în weekend, când mulţi turişti se întorc la Paris, iar alţii părăsesc capitala. Întreruperea are drept cauză „un incendiu la o substaţie electrică aparţinând RTF”, reţeaua pentru transportul de energie electrică, a anunţat SNCF pe Twitter, adăugând că „echipele noastre tehnice sunt în curs de intervenţie”. Această substaţie se află în apropiere de Versailles, într-o suburbie a Parisului. Pe Twitter, numeroşi internauţi au postat fotografii şi înregistrări video cu un nor de fum negru deasupra oraşului şi în apropiere de calea ferată, prezentându-le ca fiind realizate în apropierea locului unde a izbucnit incendiul. Gara Montparnasse a suferit un accident major şi acum un an, când traficul a fost întrerupt în cursul unui weekend în plin sezon estival din cauza unei pene la dispozitivul de semnalizare, ceea ce i-a atras critici transportatorului şi a determinat guvernul să reacţioneze.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button