112

BRAȘOV. GEST ȘOCANT. Un șofer a vrut să dea cu autoutilitara peste un polițist, pe Calea Feldioarei

 

Un șofer de autoutilitară a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi a fost arestat preventiv sub acuzațiile de tentativă la omor și ultraj, după ce a vrut să dea cu autovehiculul peste un polițist care i-ar fi făcut semnal regulamentar de oprire.

Gravul incident a avut loc ieri, în jurul orelor 17.30, pe Calea Feldioarei.

„În timp ce polițiști din cadrul Serviciului Rutier acționau pe Calea Feldioarei în baza unui plan de acțiune, un șofer care conducea o autoutilitară însoțită de semiremorcă pe Calea Feldioarei nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de către agentul de poliție și a efectuat un viraj către polițist cu intenția de a-l accidenta, continuându-și deplasarea. A fost urmărit de echipajul de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune aproximativ un kilometru, fiind blocat în curtea unei societăți comerciale din zonă, însă în momentul în care a deschis ușa să coboare, șoferul l-a scuipat pe agentul de poliție”, a explicat șeful Serviciului Cabinet din cadrul Poliției Județene Brașov, subcomisar Ionuț Marin.

Conducătorul auto în vârstă de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, ieri, iar astăzi a fost prezentat Tribunalului Brașov, față de el fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Inculpatul poate contesta decizia, caz în care dosarul va ajunge la Curtea de Apel Brașov.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button