Banca Mondială recomandă României să valorifice cunoștințele acumulate de tineri în străinătate
România trebuie să urmeze exemplul altor țări și să valorifice potenţialul tinerilor absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ din străinătate, susțin experții Donato de Rosa, Andrei Dospinescu şi Giuseppe Russo, într-un comentariu postat pe blogul Băncii Mondiale (BM).
În condiţiile în care mai bine de unul din patru absolvenţi de studii superioare (26,6%) pleacă din ţară, exodul creierelor poate avea consecinţe serioase asupra dezvoltării României, de vreme ce emigraţia permanentă a persoanelor cu studii superioare poate priva ţara de cunoştinţele şi competenţele necesare pentru îmbunătăţirea productivităţii şi a standardelor de viaţă, pe termen lung.
„Din ce în ce mai mulţi studenţi români se înscriu în universităţi de top din Europa şi SUA. Numărul acestora aproape s-a dublat în ultimii 16 ani, ridicându-se la aproximativ 33.400 în 2016. Oare vor reveni în România după absolvire? Unii aşa speră, pentru că vor să facă ceva bun pentru ţara lor”, subliniază experții.
România ar trebui să profite de această situaţie promovând anumite reţele de natură să încurajeze cooperarea şi schimbul de idei între studenţii, cercetătorii şi profesioniştii din ţară şi cei din străinătate. Atunci când sunt întrebaţi de ce nu doresc să se întoarcă în ţară, migranţii invocă mediul politic, lipsa meritocraţiei şi nerecunoaşterea deplină a calificărilor ca fiind unele dintre cele mai semnificative obstacole.
„Emigranţii români se pot întoarce acasă cu o perspectivă nouă asupra modului în care societatea poate fi mai corectă şi economia mai eficientă. Acest lucru va contribui la transformarea instituţiilor şi crearea unei Românii mai puternice”, concluzionează specialiștii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.