BRAŞOV. Accident cu patru victime, provocat de un şofer italian, pe DN 13
Un şofer italian a provocat un accident rutier soldat cu rănirea lui şi a altor trei persoane, azi-noapte, în timp ce se deplasa pe DN 13, în zona localităţii braşovene Fişer. Evenimentul rutier a avut loc cu puţin înainte de miezul nopţii.
„Un bărbat de 38 de ani, cetățean italian, a condus un autoturism pe DN 13, dinspre Sighișoara spre Rupea, iar la km. 71 + 300 m., nu ar fi adaptat viteza la condițiile din trafic, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 30 de ani din județul Galați, care circula regulamentar”, a informat subcomisar Ionuţ Marin, şeful Serviciului Cabinet din cadrul IJP Braşov.
Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a celor doi şoferi şi a altor doi bărbaţi, ambii în vârstă de 29 de ani, pasageri în autovehiculul care circula regulamentar. Potrivit sursei citate, toate cele patru persoane au fost transportate la spital.
Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa alcoolului. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.