112

S-a ars pe aproape o treime din corp încercând să-şi incendieze soţia

 

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din judeţul Iaşi, a ajuns la spital cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafaţa corporală, astăzi, după ce ar fi încercat să-şi incendieze soţia, în timpul unui conflict conjugal.

Atât bărbatul de 38 de ani, cât și soția sa, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Trifești, au fost transportaţi la spital, în urma incidentului.

„Bărbatul a suferit arsuri de gradul II prin flacără generată de lichid inflamabil (benzină) pe aproximativ 30% din suprafața corpului (craniu și torace). Acesta a fost internat. Din informațiile pe care le deținem, totul ar fi pornit de la un conflict familial, respectiv soțul ar fi aruncat cu benzină spre soție și, accidental, s-ar fi stropit și el. Când ar fi aprins flacăra, soția s-ar fi ferit, iar bărbatul ar fi suferit arsuri pe o suprafață mai mare a corpului”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, șef UPU-SMURD Iași, conform reporterntv.ro.

Soţia bărbatului a fost internată în spital cu arsuri de gradele I și II pe aproximativ 5% din suprafața corpului, respectiv pe mâna stângă și pe torace, potrivit sursei citate.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button