Expres

Legea hărţuirii a fost promulgată

 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi care interzice hărţuirea sexuală şi psihologică în spaţiile publice, cât şi în cel privat, anunţă Administraţia Prezidenţială. Propunerea legislativă a fost adoptată, săptămâna trecută, de către Parlament şi aparţine deputatului independent, Oana Bîzgan. Parlamentarul Oanei Bîzgan a arătat, printr-un comunicat de presă, că hărţuirea din spaţii publice afectează un număr foarte mare de fete şi femei din România, respectiv opt din zece românce spun că nu se simt în siguranţă când merg pe stradă noaptea, iar patru din zece nu se simt în siguranţă nici în timpul zilei, în timp ce şapte din zece femei din România nu se aşteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărţuite pe stradă. „Sper ca aceste lucruri să se schimbe odată cu intrarea în vigoare a acestei legi. Zi de zi, femeile din România sunt agresate şi umilite prin hărţuire – sub toate formele sale – inclusiv în şcoli şi universităţi, la locul de muncă, pe stradă, în transportul în comun şi în instituţii publice. De cele mai multe ori, hărţuitorii nu se opresc doar la abuzuri verbale sau gesturi. Hărţuirea nesancţionată poate duce la forme grave de violenţă, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat”, a declarat deputatul independent Oana Bîzgan. Iniţiatoarea mai precizează că orice contravenţie menţionată în propunerea legislativă nu va înlătura eventualul caracter penal al faptelor. Legea va fi aplicată de către ofiţerii, subofiţerii şi agenţii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi de către poliţiştii locali.  „Odată cu interzicerea expresă a hărţuirii inclusiv în spaţiul public, hărţuitorii se vor gândi de două ori înainte, ştiind care sunt riscurile – scopul este unul preventiv. Am făcut primul pas, dar hărţuirea este un fenomen complex – lucrez la alte iniţiative legate de acest subiect, inclusiv unele educative”, a completat iniţiatoarea proiectului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button