Expres

Putin: Sistemul antibalistic global al SUA, care include elemente instalate în România, creează o „situaţie periculoasă”

 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a exprimat îngrijorarea, la întrevederea cu omologul său american Donald Trump, în legătură cu „sistemul antibalistic global” al Statelor Unite, care include elemente instalate în România.
„În calitatea de mari puteri nucleare, avem o responsabilitate specială pentru menţinerea securităţii internaţionale. Este vital – şi am menţionat acest lucru în cursul negocierilor -, este crucial să nuanţăm dialogul în materie de stabilitate strategică, securitate mondială şi neproliferarea armelor de distrugere în masă”, a declarat Vladimir Putin în conferinţa de presă organizată la Helsinki alături de Donald Trump.
„Le-am transmis colegilor americani o notă cu un număr de sugestii specifice. Credem că este necesar să continuăm colaborarea în problema dezarmării, în domeniile militar şi tehnic. Acest lucru include prelungirea Tratatului pentru limitarea armamentului strategic ofensiv. Este o situaţie periculoasă cu sistemul american de apărare antibalistică la nivel global. Este vorba de problema implementării Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF). Şi, bineînţeles, agenda referitoare la neinstalarea armelor în spaţiu”, a adăugat Vladimir Putin.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.

Moscova acuză

Sistemele antibalistice instalate de SUA în România şi Polonia constituie încălcări ale Tratatului forţelor nucleare intermediare, a acuzat în decembrie 2017 Ministerul rus de Externe, denunţând montarea unor elemente antirachetă în Japonia şi avertizând că Rusia va lua măsuri militare pentru a face faţă noilor riscuri, reamintește Mediafax. Rusia a condamnat cu fermitate decizia Statelor Unite de a vinde Japoniei sisteme antibalistice de tip Aegis. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a explicat că elementele antirachetă din Japonia sunt parte a planului SUA de a crea un „sistem antibalistic global”. Moscova susţine că instalaţiile antirachetă ale Statelor Unite au dublă utilitate, defensivă şi ofensivă.

În septembrie 2017, Administraţia Vladimir Putin a îndemnat Statele Unite să revină la respectarea Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF). „Avem o serie de solicitări pentru Statele Unite şi le transmitem în mod clar. Principala noastră solicitare adresată Statelor Unite este să revină la respectarea Tratatului forţelor nucleare intermediare, pe care îl încalcă prin instalarea sistemelor antirachetă Aegis pentru uz terestru în România şi prin planul de a le instala în Polonia. Aceste sisteme sunt de uz dublu, putând fi folosite atât antibalistic, cât şi pentru atacuri cu rachete de croazieră; instalarea acestor sisteme este interzisă de Tratatul INF”, afirma în septembrie 2017 Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button