BRAŞOV. Măsuri pentru eliminarea aglomeraţiei la Serviciul Înmatriculări şi Permise Auto
Măsuri pentru buna funcționare a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) în perioada estivală
Prefectul Braşovului Marian Rasaliu şi șeful SPCRPCÎV Laurenţiu Şomlea au stabilit ca din aparatul propriu al Prefecturii Brașov să fie detașate trei persoane pentru a ajuta la buna desfășurare a activității serviciului în perioada estivală, când se știe că fluxul de solicitări este ridicat.
În momentul de față, la Serviciul Permise și Înmatriculări Auto sunt procesate aproximativ 700 de cereri pe zi.
„Funcționăm cu două ghișee online astfel încât termenul de răspuns este acum la trei săptămâni. Pe partea de bonuri de ordine, toți solicitanții își rezolvă problemele în aceeași zi. De asemenea, personalul acestui serviciu a fost suplimentat cu patru examinatori. Așadar, avem patru tablete în plus față de perioada similară a anului trecut. Totodată, am atestat încă doi examinatori pentru cei care solicită permis de conducere pentru profesioniști. Ca urmare, timpul de programare la proba practică s-a redus foarte mult”, a declarat prefectul Brașovului, Marian Rasaliu.
În conferinţa de presă susţinută astăzi la Prefectura Braşov, şeful SPCRPCÎV, Laurenţiu Şomlea, a enumerat şi alte măsuri care au dus la o activitate mai eficientă.
„Pentru evitarea supraaglomerării la începutul programului de lucru s-au stabilit orare diferite de deservire: dimineaţa, persoanele fizice, iar după ora 13.00, cele juridice (firmele de intermediere). De asemenea, au fost regândite anumite operaţii procedurale, precum eliminarea tipăririi datelor proprietarului pe cărţile de identitate a vehiculului (CIV). Acum se realizează prin înscrierea olograf de către lucrătorii care primesc lucrarea în ghişeu, ceea ce a permis disponibilizarea unui lucrător şi folosirea lui în ghişeu. De asemenea, a fost regândit modul circuitului documentelor interne şi au fost eliminate registrele intermediare. Acum avem posibilitatea să deschidem un ghişeu suplimentar atunci când apar aglomerări spontane”, a precizat Şomlea.
Toate acestea au avut efecte pozitive. Foarte important, s-a înregistrat şi reducerea timpului de programare la proba practică pentru obţinerea permisului auto, de la 100 de zile la aproximativ 45 de zile.
„De asemenea, a crescut procentul de promovabilitate prin implicare comună: responsabili de pregătire-şcoli, instructor pe de o parte şi serviciul prin examinatori, pe de altă parte. Prin reducerea timpului de programare, şcolile au posibilitatea de a le asigura candidaţilor o pregătire continuă până în momentul examenului. De menţionat este şi reducerea numărului de contestaţii privind examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere la proba practică, dar şi creşterea încrederii candidaţilor în obiectivitatea evaluării examinatorilor”, a precizat şeful de la Permise şi Înmatriculări.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.