112

Update. BRAȘOV. Mireasa și un copil, printre persoanele transportate la spital cu suspiciune de toxiinfecție alimentară! Protecția Consumatorilor a început verificările de azi-noapte

 

Mireasa, nașa și un copil au fost printre cele 21 de persoane care au ajuns azi-noapte la spital, direct de la petrecerea organizată la un complex turistic din Șercăița, județul Brașov, având toate simptome de toxiinfecție alimentară.

Imediat ce au aflat de incident, comisarii Protecției Consumatorilor Brașov s-au deplasat acolo, pentru verificări.

„Am fost azi-noapte acolo, am demarat acțiunile de control, am sigilat probe alimentare care astăzi ajung la laborator. Există elemente avute în vedere referitor la faptul că nu am găsit ambalajele unor produse din care s-a făcut mâncare și nu am putut avea date despre valabilitate, trasabilitate”, ne-a explicat șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu.

Potrivit acestuia, reprezentanții complexului turistic sunt invitați mâine la sediul instituției, pentru a prezenta mai multe documente, printre care carnetele de sănătate ale angajaților, pentru a se verifica dacă aveau analizele la zi.

În atenția comisarilor este și un agent economic din Făgăraș care s-a ocupat de partea de candy bar (desert).

Sursa citată ne-a precizat că primele simptome de toxiinfecție alimentară au apărut după ce au fost servite aperitivul (care a conținut brânzeturi de la un producător autorizat din zonă) și peștele.

Amintim că, potrivit plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, 12 persoane au fost transportate la spital de către echipaje SMURD și ale Ambulanței, iar alte 9 s-au prezentat singure la unitatea medicală. 

Un caz similar a fost înregistrat în august 2015, la Șercăița. Atunci, cinci nuntași au ajuns la spital, cu simptome de toxiinfecție alimentară. Atunci, şeful CRPC Braşov a anunțat că s-au găsit mai multe nereguli, printre care aproape 4,5 kilograme de produse alimentare expirate ținute în spaţiul frigorific şi ouă nespălate şi nedezinfectate, care prezentau urme biologice (detalii AICI).

CITIȚI ȘI:

Update. BRAȘOV – Șercăița. 21 de persoane au ajuns de la petrecere la spital

BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Posibil caz de toxiinfecție alimentară, la un complex turistic din Șercăița! Mai multe persoane au nevoie de ajutor medical


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button