Politic

Pensii speciale și liber la afaceri pentru aleșii locali

 

Camera Deputaților a adoptat, luni seară, cu 175 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” și 15 abțineri, proiectul de lege care schimbă Codul Administrativ. Printre principalele modificări aduse se numără introducerea unor indemnizații speciale pentru aleşii locali și posibilitatea ca aceștia să dețină calitatea de persoana fizică autorizată.

Codul Administrativ a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 175 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” și 15 abțineri. În Senat, proiectul a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 11 abțineri și 21 de voturi „împotriva”. Legea urmează să meargă la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Codul Administrativ, o promisiune din programul de guvernare al PSD, are 600 de articole și a fost iniţiat de parlamentarii PSD. 

Primari de comune cu 2.400 de lei, lunar, pensie specială

Printre cele 600 de prevederi sunt și câteva controversate și criticate în spațiul public. În primul rând, aleşii locali – primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene – vor primi o pensie specială, după modelul parlamentarilor. Astfel, aceștia vor beneficia de pensie dacă îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare şi dacă nu au fost condamnaţi definitiv, în această calitate, pentru fapte de corupţie. Vor fi luate în calcul persoanele alese începând cu anul 1992. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul ministerului în domeniul administraţiei publice şi se plăteşte de către acesta. „Impactul urmează să fie făcut de Ministerul Finanţelor. La primarii de comună în jur de 800 de lei înseamnă această indemnizaţie, iar primarul Capitalei de 1.400 de lei pentru un mandat. Sunt vreo 200 de cazuri de primari de comune cu peste trei mandate”, a menţionat preşedintele Comisiei speciale, Marcel Ciolacu. „PSD înseamnă partidul slugilor lui Dragnea, așa va arăta România după adoptarea Codului Administrativ”, a acuzat Opoziția, în plenul Senatului. „Este un proiect găunos, nociv pentru administrația publică din România. Nu credeam să fie atât de prost”, a spus Florina Presadă, senator USR.

Primarii vor putea fi PFA

Comisia specială a mai stabilit că aleşii locali au dreptul la PFA, eliminând un text de la articolul referitor la incompatibilităţi, care prevedea că aceştia nu pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială, dacă intră în relaţii comerciale cu instituţii publice. Parlamentarii au mai stabilit că intrarea în corpul funcţionarilor publici se va face prin susţinerea unui singur examen naţional, în loc de două, cum se propusese iniţial. Proiectul mai prevede acordarea rangului de ministru, respectiv secretar de stat persoanelor care deţin funcţiile de secretar general al Guvernului/secretar general adjunct al Guvernului şi sunt votate de Parlament, odată cu echipa guvernamentală. 

Hotărârile de CJ și CL se pot lua mai ușor

Hotărârile privind bugetul local se vor adopta cu majoritate absolută, cele privind dreptul de proprietate, cu două treimi din cei prezenți. Comisia specială a stabilit că este necesară majoritatea absolută a consilierilor locali pentru aprobarea hotărârilor privind bugetul local, contractarea de împrumuturi, hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale, cele privind participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră şi cele privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. De asemenea, sunt vizate şi hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine. Hotărârile privind translativitatea dreptului de proprietate se adoptă de către consiliul local cu majoritatea calificată de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. Este vorba de tranzacţii de vânzare-cumpărare, donaţii, moşteniri, schimburi de teren. Excepţie de la această prevedere fac concesiunea şi închirierea.

Primarul își pierde funcția prin demisia din partid

Un alt text adoptat prevede că mandatul primarului încetează la „pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales”. De asemenea, „încetarea mandatului poate avea loc numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti”. Comisia a mai decis că eliberarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată, prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea temeinic motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. Eliberarea din funcţie a viceprimarului nu se poate face în ultimele şase luni ale mandatului consiliului local.

Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local

Membrii comisiei au mai adoptat un articol referitor la referendumul local. Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială, prevede articolul. Consilierii locali împuterniciţi să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi, regii autonome de interes local şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnaţi prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile legii, cu respectarea regimului incompatibilităţilor aplicabil şi a configuraţiei politice de la ultimele alegeri locale.
Parlamentarii din comisie au mai decis introducerea preşedinţilor consiliilor judeţene în rândul autorităţilor administraţiei publice locale, alături de consiliile locale, primari, consiliile judeţene. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button