Expres

Ministrul Brexitului a demisionat

 

Ministrul britanic al Brexitului David Davis a demisionat duminică, la două zile după ce premierul Theresa May a obținut acordul Guvernului pentru a propune menținerea unei relații comerciale post-Brexit strânse cu UE, potrivit BBC și agenției de presă AFP. Această demisie a fost urmată de cea a secretarului de stat însărcinat cu Brexitul Steve Baker, potrivit presei britanice, relatează AFP. Davis, un eurosceptic numit în urmă cu doi ani la conducerea unui minister înființat la o zi după votul britanicilor în favoarea părăsirii Uniunii Europene (UE), a amenințat în mai multe rânduri, în ultimele luni, că va demisiona, din cauza unor dezacorduri cu May, potrivit presei britanice.
Deputatul conservator Peter Bone a apreciat că „a făcut bine”, considerând că propunerile lui May erau Brexit „doar cu numele” și că „nu sunt acceptabile”. Aceste propuneri, pe care May urmează să le prezinte luni deputaților britanici, înainte să le prezinte la Bruxelles, prevăd înființarea unei zone de liber-schimb și un nou model vamal cu Cei 27, în vederea menținerii unui comerț „fără fricțiune” cu continentul. Davis, în vârstă de 69 de ani, este un veteran al politicii britanice. Secretar de stat însărcinat cu Afaceri Europene din 1994 în 1997, el a candidat în 2005 la conducerea Partidului Conservator, însă a fost înfrânt la acea vreme de David Cameron.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button