Sport

WIMBLEDON. Maria Sharapova, eliminată în primul tur

 

Maria Sharapova a fost eliminată, marți seara, încă din primul tur al Grand Slam-ului de la Wimbledon. După peste trei ore de joc, favorita numărul 24 a fost învinsă de compatrioata sa Vitalia Diatchenko (locul 132 WTA, foto). Vitalia Diatchenko, ajunsă pe tabloul principal după ce-a trecut de calificări, s-a impus în trei seturi extrem de disputate, scor 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4. Victoria e cu atât mai impresionantă cu cat Vitalia a revenit după ce-a pierdut primul set, iar în setul secund a fost condusă cu 5-2! E pentru primă oară când Vitalia Diatchenko ajunge în turul secund la Wimbledon și cu siguranță cea mai notabilă victorie din cariera ei modestă. În turul următor, tenismena în vârstă de 27 de ani o va întâlni pe americanca de doar 19 ani, Sofia Kenin. A fost ultimul meci din primul tur la Wimbledon, runda în care au fost eliminate nu mai puțin de 10 dintre cele 32 de favorite.

Caroline Garcia, favorita numărul 6 a pierdut întâlnirea cu elvețianca Belinda Bencic (locul 56 WTA). Tenismena franceză a fost învinsă în două seturi, scor 6-7 (2), 3-6. E cea de-a 9-a favorită eliminată deja de la Wimbledon.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button