Braşov. Peste 380.000 de turişti au vizitat judeţul, în perioada ianuarie-aprilie 2018
Sosirile turiştilor înregistrate, în perioada ianuarie – aprilie 2018, în hotelurile şi pensiunile din judeţul Braşov au crescut cu 9,6%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, până la 380.710, arată datele publicate de Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov.
Din totalul vizitatorilor, 340.600 au fost turişti români şi 40.110 au fost turişti străini. Cei mai mulţi turişti străini au provenit din Germania (4.114), Israel (4.099), Republica Moldova (3.990), Regatul Unit (2.835) şi Italia (2.380).
Pe de altă parte, înnoptările consemnate în structurile de primire turistică din judeţul Braşov, în primele patru luni din 2018, au avansat cu 6%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la 766.982.
„Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în judeţul Braşov, în perioada ianuarie – aprilie 2018 a fost de 23,9%, iar faţă de aceeaşi perioadă din 2017 a crescut cu 1,1 puncte procentuale. La hoteluri apartament s-a înregistrat cel mai ridicat indice de utilizare de 39,3%”, subliniază DJS Braşov.
Durata medie a sejurului a fost, în perioada ianuarie – aprilie 2018, de 2 zile.
„În Regiunea Centru, judeţul Braşov ocupă locul I atât la sosiri, cât şi la înnoptări, cu 49,3%, respectiv 51% din totalul sosirilor, respectiv al înnoptărilor regiunii. La nivel naţional, judeţul Braşov ocupă locul al II-lea, după Municipiul Bucureşti, atât la sosiri cu ponderea de 12,5%, cât şi la înnoptări cu ponderea de 13,4%”, menţionează DJS Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.